[VIDEO-FOTO] Preşedintele Croaţiei aproape de diaspora din România

954

Preşedintele Kolinda Grabar-Kitarovic a răspuns astăzi invitaţiei deputatului Slobodan Ghera, membru al Grupului Parlamentar pentru Minorităţi şi preşedinte al Uniunii Croate din România.

Vizita a fost una scurtă, dar foarte importantă pentru comunitatea croată din Caraş-Severin. Au avut loc întâlniri cu reprezentanţii administraţilor locale din Caraşova, Clocotici şi Lupac, dar şi cu oficialităţi ale judeţului.

Este prezent aici prefectul Matei Lupu, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cararaş-Severin, Ionuţ Popovici.

Vizita preşedintelui a fost extrem de importantă pentru etnicii croaţi din Caraş-Severin, o comunitate care numără aproape 7 mii de persoane. Mulţi au receptat această întâlnire ca pe un semnal pe care autorităţile croate îl transmit diasporei din România, spune deputatul Slobodan Ghera.

Kolinda Grabar-Kitarovic a discutat personal cu oamenii şi i-a asigurat de bunele relaţii între cele două state. Totodată, i-a felicitat că au reuşit să-și păstreze nealterată identitatea.

Astfel de vizite nu sunt chiar neobişnuite. Croaţii sunt foarte atenţi cu diaspora lor şi ne aducem aminte că în primăvară a fost prezent aici şi Pavo Barišic’, ministrul Educaţiei din Croaţia, însoţit de mai mulţi politicieni din această ţară.

Mai trebuie spus că această comunitate croată supravieţuieşte frumos de 700 de ani pe plaiuri bănăţene, reuşind să rămână compactă şi astfel să ducă mai departe limba, credinţa şi tradiţiile sale. Primarul din Carașova, Petru Bogdan, consideră că tocmai aceste tradiții și credința în Dumnezeu au reușit să-i țină uniți pe crașoveni.

 

Oficialii croaţi se vor afla astăzi şi la Timişoara unde vor participa la festivitatea de deschidere a cursurilor Universităţii de Vest, cu ocazia înfiinţării la nivelul instituţiei de învăţământ superior din municipiul de pe Bega a lectoratului croat.

Sebastian Dragomir