Motto: „Timpul este un mare meşter în a găsi şi a dărui leacul tuturor situaţiilor”. Miguel Cervantes

Miguel de Cervantes s-a născut  pe 29 septembrie 1547, Alcalá de Henares, Spania, acum 470 de ani. Rămas în istoria culturii mondiale sub aura de „Principele ingeniozității”, Miguel Cervantes este  autorul celebrului personaj Don Quijote de La Mancha, care  este în prezent una dintre operele cele mai traduse din lume, depășită fiind doar de Biblie.

Din postura unui îndrumător anonim care, asemeni vouă ştie că marile opere sunt acele fiinţe tainice a căror viaţă fără de sfârşit o însoţeşte pe a noastră atât de trecătoare şi fiecare generaţie duce cu sine imaginea unor personaje lipită de memoria unuia sau altuia dintre autori, să înfruntăm hăul uitării şi graţie acestei cutezanţe să ne imaginăm un dialog astăzi  cu nemuritorul Don Quijote.

Întotdeauna se spune că a face bine celor răi e un fel de a arunca apă în mare

Dacă Don Quijote poate reprezanta visătorul din fiecare, să ne imaginăm un dialog cu celebrul personaj: 

Te vedem,încă, un frumos și discret temerar prin lume. Cum se face că ai devenit nemuritor, nemuritor ca și lupta cu Morile de Vânt?

Don Quijote: Darul vorbirii curate, nefalsificate, elegante şi limpezi îl au doar curtenii discreţi şi am spus cei discreţi pentru că nu toţi sunt aşa, iar discreţia e gramatica vorbirii alese, bun tovarăş cu obişnuinţa.

  Da, dar obișnuința a devenit astăzi blazare…

Don Quijote: Soarta îţi lasă întotdeauna câte-o portiţă la vreme de cumpănă.             

Acceptăm cu prea multă ușurință să ieșim din istorie pe ușa din dos,astăzi?

Don Quijote: Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului. Faptele mari sunt rezervate oamenilor mari.

Într-o societate ascunsă sub stratul gros al fardului civilizaţiei,  oare sensibilitatea mai  pune în topul preferinţelor Cultura?

Don Quijote: Încearcă să descoperi adevărul ascuns, atât după făgăduinţele şi darurile bogatului, cât şi după vaietele şi rugăminţile săracului.Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.Dacă cumva vei apleca varga dreptăţii, să nu fie cu greutatea darului, ci cu aceea a îndurării.

Răul bântuie lumea mai mult ca oricând, astăzi. Mai avem scăpare?

Don Quijote: Chiar şi între demoni există unii mai răi decât ceilalţi, iar între mulţi oameni răi e de regulă şi câte unul bun.

 Dar, majoritatea celor răi este mai puternică, mai unită…

Don Quijote:Întotdeauna se spune că a face bine celor răi e un fel de a arunca apă în mare. O, invidia! Rădăcină a tuturor relelor şi vierme care roade virtuţile.Voi muri de bătrâneţe,  dar nu voi putea înţelege acest animal biped care se numeşte om; fiecare individ e o variantă a speciei sale.

Omenirea e copleșită de o imensă tristețe…

Don Quijote: Doamne, tristeţile n-au fost făcute pentru bestii ci pentru oameni; dar dacă oamenii le trăiesc intens ajung ei nişte bestii.

Speranța vine de la învățați. Niciodată ramurile nu vor învăța rădăcinile cum să-și bea seva.

Don Quijote: Când regii şi prinţii văd minunata ştiinţă a poeziei la cei prevăzători, virtuoşi şi serioşi, îi cinstesc, îi admiră şi-i prosfericesc şi chiar îi încununează cu frunzele copacului pe care trăsnetul nu-l loveşte, ca semn că nu pot fi atinşi de nimeni acei care cu astfel de cununi îşi văd cinstite şi împodobite tâmplele.Dacă poetul e neprihănit în deprinderile lui, tot aşa vor fi şi versurile lui; până  este limba sufletului: cum sunt ideile ce se înfăţişează în ea, la fel îi vor fi şi scrierile.

Un gând pentru cei care au citit acest interviu?

 Don Quijote: Cetitorule lipsit de alte treburi, şi fără să mă jur m-ai putea crede că tare-aş vrea să fie cartea asta, ca una ce-i odrasla minţii mele, cea mai desfătătoare şi mai înţeleaptă din câte s-ar putea închipui.

 Epilog: „Cel care este pregătit pentru orice eventualitate a câştigat jumătate din bătălie.” Miguel de Cervantes

Anca Bica Bălălău