supraveghereÎn ultimele două zile, poliţiştii de frontieră din Arad şi Bihor au întrerupt călătoria mai multor persoane care intenţionau să iasă ilegal din ţară. În zona sectorului Salonta au fost depistaţi cinci afgani şi un  ucrainian care se deplasau pe jos pentru a ajunge în Ungaria. O intenţie similară au avut-o şi cei trei cetăţeni sirieni, depistaţi de polţiştii de la  Nădlac, la mai puţin de un km de linia de frontieră. Tot la Nădlac a fost descoperit un minor ascuns sub bancheta din spate a unei utilitare. Acesta a declarat poliţiştilor că dorea să ajungă la părinţii săi în Spania, dar nu avea de la aceştia o procură legalizată.