Majorarea alocaţiei copiilor la 200 de lei, respinsă de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a respinş marţi, în calitate de for decizional, majorare alocaţiei pentru copii la 200 de lei, propusă de PNL, liderul PSD Liviu Dragnea argumentând că proiectul nu a indicat sursa de finanţare şi că în perioada următoare se va veni cu un proiect „bine făcut”, transmite Mediafax.

”Şi noi am spuş şi USR a spuş că vom veni cu un proiect de lege bine făcut. A fost un proiect de lege care, din păcate, nu a respectat tehnica legislativă, nu a indicat sursa financiară”, a explicat Dragnea motivul respingerii.

„În perioada imediat următoare vom veni cu un proiect de lege care să atingă acest obiectiv – adică alocaţii mai mari pentru copii. Va fi un proiect puţin mai complex care să ajute şi copii, dar şi părinţii”, a adăugat Dragnea.

Comisia pentru Muncă a Camerei a dat Raport de respingerea a propunerii legislative a PNL, argumentând că măsurile implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar iniţiatorii nu precizează sursele financiare necesare.

De același autor

Related Articles