[FOTO] Liberalii propun măsuri pentru protejarea mediului de afaceri privat

231

Sâmbătă, 9 septembrie, la sediul Partidului Național Liberal din Reșița a avut loc o conferință de presă susținută de Marcel Vela, senator și președinte al partidului, filiala Caraș-Severin, însoțit de Adrian Dacica, viceprimarul  Reșiței  și Marius Isac, viceprimar Caransebeș.

Tema întâlnirii cu presa locală a fost: Soluția PNL pentru al 13-lea și al 14-lea salariu.

„Proiectul propus de către Partidul Național Liberal o să ajute aproape 4 milioane de angajați din mediul privat”

Senatorul liberal Marcel Vela a prezentat noua iniţiativă economică a partidului din care face parte, declarând:

„Soluția PNL pleacă de la cadrul legal existent, conform căruia societățile cu capital privat, care au profit, pot acorda sponsorizări totale într-un an până în maximum 20% din impozitul pe profit datorat statului. Dacă această sumă de 20% din impozitul pe profit nu este folosită de societatea comercială în cauză, banii respectivi rămân în contul statului, fiind cheltuieli deductibile, în acest context PNL-ul vine cu o propunere care să ajute și societățile și angajații, inclusiv și statul.Propunerea noastră este ca din această sumă de 20% angajatorul să poată direcționa către fondul de salariu întreaga sumă, evident dacă dorește, pentru a acorda plata celui de al 13-lea și al 14-lea salariu, acestea putând fi acordate înainte de Crăciun sau și înainte de perioada de vară.Vreau să vă spun că acest instrument este similar și cu alte măsuri implementate deja, în Germania, Franța, Austria și Italia. În această situație, proiectul propus de către Partidul Național Liberal o să ajute aproape 4 milioane de angajați din mediul privat, care vor fi astfel încurajați să-și păstreze locul de muncă în țară și să devină mai productivi.Deasemenea, măsura diminuează munca la negru, deoarece de astfel de stimulente pot beneficia evident doar angajații cu forme legale.Și statul câștigă, pentru că o sumă importantă din acești bani se va întoarce la bugetul de stat, prin contribuțile sociale și impozitul pe venit plătit de angajat și angajator, dar și în mod indirect prin plata TVA-ului în momentul cheltuirii salariilor respective.Am propus aceste variante de lucru care să ajute mediul economic și societățile comerciale, deoarece în prezent mediul privat se confruntă cu măsuri destul de dure: impozitul pe cifra de afaceri, impunerea unor contribuții de 100% pentru cei cu jumătate de normă care, de la 1 august deja se aplică, conturi separate de TVA, ce acum sunt opționale, dar de la 1 ianuarie devin obligatorii, reducerea contribuților la pilonul II de pensie și apoi desființarea lui, mutarea tuturor contribuțiilor la angajat, ceea ce o să ducă la reducerea veniturilor salariale. Sunt măsuri care, evident, arată faptul că există o obsesie din partea actualului Guvern de a impune noi și noi biruri sectorului privat.

Această măsură de a se acorda al 13-lea și al 14-lea salariu din cei 20% din impozitul pe profit, care oricum se duc la stat dacă contribuabilul nu-i direcționează către o sponsorizare, ar fi o soluție viabilă care să ajute și salariații și  angajatorul pentru a echilibra această bulversare a mediului economic”, și-a încheiat declarația de presă,  liderul liberalilor cărășeni, Marcel Vela.

Anca Bica Bălălău