„La 18 ani, ne-am dus şi ne-am căsătorit. Simplu”, mărturisea Adrian Păunescu despre prima sa iubire și soție timp de 15 ani,  Constanța Buzea.În 1967 şi în 1969 aveau să se nască cei doi copii, Ioana şi Andrei.

Constanța Buzea, poeta și mama copiilor lui Adrian Păunescu, a plecat acum 6 ani, pe 31 august 2012.Este reprezentanta poeților neomoderniști, deținătoarea Premiului Național „Mihai Eminescu” și a fost de-a lungul vieții  redactor la revista Amfiteatru iar din anul  1990 a lucrat ca redactor la România literară, unde a semnat rubrica de corespondență „Post-restant“. În interiorul ei se simţea un criteriu valoric, pe care această poetă de prim ordin a strălucitei generaţii ’60 l-a servit timp de decenii: nu doar în opera proprie, ci şi în întîmpinarea debutanților în literatură.

Destinul său de mamă a fost îngenuncheat de pierderea fiicei  Ioana în noiembrie 2011, după ce, pe 5 noiembrie 2010 îl pierduse definitiv pe tatăl copiilor săi, Adrian Păunescu, pentru ca pe 31 august 2012 să se mute în Veșnicie alături de ei. Din anul 2010 și până în anul 2012 familia Păunescu a plecat pe rând în Ceruri. Cel care le poartă sângele și amintirea, Andrei Păunescu a mărturisit în exclusivitate pentru Radio Reșița despre omul, poetul, mama și bunica Constanța Buzea:

Eu mă gândesc că Adrian Păunescu și Constanța Buzea au făcut doi copii, iar eu sunt cheia închisă a mamei și totuși iubirea tatei

Mulțumindu-vă pentru amabilitate vă întreb cu ce gând ați început această zi?

„Gândul pe care l-am și publicat -Cât de dragă mi-ești tu, mamă, Prin tine, tot ce-i trist mă cheamă, Fără tine-aș fi, n-aș fi, aș fi…

M-a străbătut un gând foarte, foarte cald și foarte amar… mă uit în jur și văd că atât tatăl meu, mama mea și sora mea nu mai sunt.E un sentiment straniu, dar la poeți lucrurile sunt mult mai simple: imaginea lor, gândurile lor, poezia lor, toate rămân aici. O să vi se pară ciudat:  era mai severă decât tata care, având o voce tunătoare și o prezență impunătoare părea un dur, dar de la tata nu știu dacă am luat o palmă, mama, așa cum era firesc, ne mai dădea câte o palmă ca să ne liniștească, pe fond după copilăria mică în care a fost foarte implicată și atașată în viața noastră, ea a văzut că ne-am ridicat pe propriile picioare, ne-am așezat lângă tata mai mult în activitate și atunci a devenit foarte reținută și retrasă. Cred că moștenesc exact caracterul: sobrietatea, seriozitatea și tristețea poetică. Tristețea fără leac. Eu mă gândesc că Adrian Păunescu și Constanța Buzea au făcut doi copii, iar eu sunt cheia închisă a mamei și totuși iubirea tatei. Adică sobrietatea,  interiorizarea și tăcerea de multe ori… Ca bunică, sincer să vă spun nu a avut prilejul să se arate, fiindcă noi toți am fost mult mai aproape de tata iar ea aproape că nu a fost bunică, această dimensiune nu a simțit-o decât ca o realitate scriptică. Nici copii mei, nici nepoții mei nu i-au călcat pragul casei prea des, ea preferând singurătatea și sentimentele de la distanță”.

Îi duceți pe sânge povestea mai departe…

„Haide mamă, haide tată mai priviți-mă odată și pe urmă dacă-i bine  să mă faceți tot pe mine… eu vă duc pe sânge- este o idee care revine în poezia noastră”.

Vă mulțumesc.

„Cu drag ! Toate cele bune ”.

Rafinată și regină a verbului poetic, Constanța Buzea a rămas în istoria literaturii române ca un sensibil mânuitor de condei.

Dumnezeu s-o odihnească !

Anca Bica Bălălău

Sursa foto:Andrei Păunescu