Cornereva, prima comună din Caraş-Severin cu produse montane atestate, certificate de Ministerul Agriculturii

Comuna Cornereva din Caraş-Severin va fi prima din judeţ care va avea 20 de produse atestate cu eticheta facultativă de “produs montan”.

Ionuţ Diaconeasa – consilierul Ministrului Agriculturii, Petre Daea, coordonatorul comisiei de agricultură prezentă miercuri, 30 august în mijlocul fermierilor din localitatea cărăşană, a precizat pentru Radio Reşiţa că au fost purtate discuţii cu producătorii, cultivatorii şi apicultorii faţă de documentaţiile de certificare necesare pentru atestarea acestor produse.

Este vorba de produse apicole, de lactate şi procesate din carne. În perioada imediat următoare Direcţia judeţeană pentru Agricultură va face demersurile necesare stabilirii denumirii produselor, ca ulterior acestea să apară pe piaţă cu eticheta de produs montan.

Ionuţ Diaconeasa – consilierul Ministrului Agriculturii, a declarat:

Etichetarea alimentelor cu mențiunea “produs montan” poate fi realizată doar în cazul produselor obținute din animale crescute în proporție de cel puțin două treimi din viață în arealul montan și ale căror produse sunt prelucrate tot în zonele de munte.

Acţiunea va continua joi, 31 august în comuna Eftimie Murgu unde comisia Ministerului Agriculturii va sta de vorbă cu membrii Cooperativei Agricole recent înfiinţate la nivelul localităţii din Valea Rudăriei. (Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles