LPF - logoLiga Profesionistă de Fotbal a modificat programul de disputare a partidelor din cadrul etapelor a 18-a şi a 19-a ale Ligii 1, din cauza condiţiilor climatologice specifice acestei luni. LPF a dorit să vină astfel în întâmpinarea cererilor cluburilor şi spectatorilor.
‘În urma discuţiilor purtate luni dimineaţa, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, între conducerea instituţiei şi reprezentanţii postului de televiziune Digi Sport, care deţine drepturi de difuzare a partidelor din Liga I, s-a ajuns la concluzia, venind în întâmpinarea cererilor cluburilor şi spectatorilor, ca, din cauza condiţiilor climatologice specifice acestei luni, mai multe meciuri să se dispute mai devreme decât se programase iniţial. Din păcate, reprezentanţii posturilor Dolce Sport şi Antena 1 nu şi-au putut modifica grila de programe în sensul menţionat mai sus’, precizează LPF.
‘Astfel, LPF a încercat să ajute cluburile, venind, totodată, şi în întâmpinarea dorinţei spectatorilor, la fel de importanţi ca parteneri în competiţia fotbalistică internă’, adaugă Liga profesionistă de fotbal, care ‘subliniază, pe aceasta cale, şi înţelegerea de care a dat dovadă Digi Sport, deţinătoare a drepturilor de difuzare’.
Programul modificat al celor două etape, comunicat de LPF:

Etapa a 18-a
Vineri, 13 decembrie
Oţelul Galaţi – Corona Braşov (17.30/Dolce Sport)
Concordia Chiajna – FC Vaslui (17,30/ Digi Sport)
Dinamo Bucureşti – ACS Poli Timişoara (20,30/ Digi Sport)

Sâmbătă, 14 decembrie
Astra Giurgiu – Viitorul Constanţa (19,00/Digi Sport)
Ceahlăul Piatra Neamţ – Steaua Bucureşti (20,45/Antena 1, Dolce Sport)

Duminică, 15 decembrie
CFR Cluj – FC Botoşani (17,30/Digi Sport)
Petrolul Ploieşti – Universitatea Cluj (20,00/Digi Sport)

Luni, 16 decembrie
Gaz Metan Mediaş – Săgeata Năvodari (17,30/Digi Sport)
FC Braşov – Pandurii Târgu Jiu (20,00/Digi Sport)

Etapa a 19-a
Marţi, 17 decembrie
Corona Braşov – Ceahlăul Piatra Neamţ (ora 17,00/Digi Sport)
Viitorul Constanţa – Concordia Chiajna (19,00/Digi Sport)
FC Vaslui – Dinamo Bucureşti (20,45/Antena 1, Dolce Sport)

Miercuri, 18 decembrie
ACS Poli Timişoara – CFR Cluj (18,00/Digi Sport)
Steaua Bucureşti – Astra Giurgiu (20,30/Digi Sport)

Joi, 19 decembrie
FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş (13,00 – Dolce Sport)
Săgeata Năvodari – FC Braşov (16,00/Digi Sport)
Universitatea Cluj – Oţelul Galaţi (18.00/Digi Sport)
Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti 9 (20,30/Digi Sport)

Restanţe:
Sâmbătă, 21 decembrie
Astra Giurgiu – Steaua Bucureşti (19,45/Dolce Sport)
Concordia Chiajna – Viitorul Constanţa (19,45/Digi Sport).