Adversarii echipelor româneşti în turul trei preliminar al Europa League

Tragerea la sorţi a turului trei preliminar din Europa League a avut loc vineri, la Nyon. Manşele tur se dispută la 1 august, iar returul o săptămână mai târziu, pe 8 august.

Europa League, tragerea la sortiPetrolul Ploieşti va juca cu formaţia olandeză Vitesse Arnhem, dacă va trece de feroezii de la Vikingur, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, la Nyon (Elveţia).

Petrolul va fi gazdă în prima manşă, pe 1 august, partida revanşă fiind programată pe 8 august.

Vicecampioana României, Pandurii Tg. Jiu, va înfrunta pe Beroe Stara Zagora (Bulgaria) sau pe Hapoel Tel Aviv (Israel), în cazul în care va trece de Levadia Tallinn (Estonia). Primul joc va avea loc la Tg Jiu, pe 1 august, iar partida a doua în deplasare pe 8 august. Hapoel este cu un pas în turul III preliminar după ce s-a impus cu 4-1, joi, în Bulgaria.

În cazul în care va trece de Omonia Nicosia, Astra Giurgiu va da piept în turul III preliminar cu câştigătoarea duelului dintre IFK Goteborg şi AS Trencin (Slovacia). Cele două formaţii au terminat nedecis, 0-0, primul meci, jucat în Suedia. Astra ar juca în deplasare în prima partidă, pe 1 august, iar returul s-ar disputa la Bucureşti, pe 8 august.

Joi seara, Petrolul a dispus pe stadionul ”Ilie Oană” de feroezii de la Vikingur cu 3-0, iar Astra a remizat la Bucureşti cu Omonia Nicosia, 1-1, în timp ce Pandurii a terminat nedecis, 0-0, marţi, la Tallinn, cu Levadia. Partidele din manşa secundă a turului II preliminar vor avea loc pe 25 iulie. Sursa: Mediafax.

De același autor

Related Articles