[FOTO] Miron Cristea, primul Patriarh al României, 151 de ani de la naştere!

587

 Motto: „Vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească”. Primul patriarh al României, Miron Cristea

Primul patriarh al României, Miron Cristea, pe numele său de botez Ilie s-a născut pe 20 iulie 1868, acum 151 de ani .

După cum se ştie, numele întâiului Patriarh al României, Miron Cristea a rămas înscris, pentru totdeauna, în Cartea de Aur, în care se află înscrise numele marilor bărbaţi ai ţării care au făcut parte din generaţia de aur a Marii Uniri din 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia. Atunci şi acolo ,,s-a înfăptuit cea mai mare minune: unirea politică a tuturor românilor”. Evenimentele istorice de la sfârşitul anului 1918 l-au găsit pe Miron Cristea în scaunul episcopal de la Caransebeş, în care fusese ales în 1909, însă pe care l-a ocupat abia în 1910, din cauza tergiversării recunoaşterii alegerii de către guvernul de la Budapesta. Simţind că ceasul marelui moment istoric, aşteptat de generaţiile de români, se apropie, din proprie iniţiativă, episcopul a hotărât ca începând cu data de 8 noiembrie 1918 să nu mai fie pomenit în bisericile din eparhia sa numele împăratului Franz Joseph, preoţii urmând a se ruga ,,pentru înalta noastră ocârmuire naţională” şi ,,pentru Marele Sfat al naţiunii române”.

Nu putem şi n-avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului

,,Ceasul deschiderii a sosit”! a exclamat Miron Cristea. ,,Nu putem şi n-avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că astăzi, prin glasul nostru unanim, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească…” pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, apoi a mers la Bucureşti şi a înmânat regelui Ferdinand I actul Unirii cu Regatul României a provinciilor Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. La 7 iunie 1919, Miron Cristea a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta şi activitatea publicistică desfăşurată până atunci. Pe 19 decembrie 1919, este ales mitropolit primat al României, cea mai înaltă funcţie ecleziastică din acele vremuri. În acestă calitate, Miron Cristea a realizat definitivarea unificării ecleziale prin întocmirea rânduielilor şi aşezămintelor fundamentale ale Bisericii româneşti unificate. În anul 1925, Biserica Ortodoxă Română este ridicată la rangul de Patriarhie, astfel că, la 4 februarie 1925, Miron Cristea devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. A fost preşedinte al Consiliului de miniştri şi membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919.

„Trebuie amintit cu respect şi recunoştinţă. El ne-a dat cel dintâi studiu solid – cât se putea la vremea aceea la o universitate străină – despre viaţa şi opera marelui nostru poet naţional”

A realizat prima lucrare academică dedicată marelui poet Mihai Eminescu, în anul 1895, pe atunci fiind Elie Cristea, un tânăr doctorand care  absolvea studiile de filosofie şi filologie modernă la Budapesta cu o teză intitulată: „Eminescu, viaţa şi opera. Studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română“. În cuprinsul ei a fost numit pentru prima dată „luceafărul poeziei româneşti“.

La finalizarea studiilor doctorale, Elie Cristea avea 27 de ani şi era al doilea ardelean cercetător al operei eminesciene. Primul, detractor prin excelenţă, a fost un profesor blăjean – nomina odiosa – rămas în istoria literaturii cu faimă de Erostrat. Preocupat de adevăr istoric scos de sub colbul arhivelor şi al vremii, Mitropolitul Antonie Plămădeală publică, în anul  1984, volumul „Pagini dintr-o arhivă inedită“, dedicat personalităţii lui Elie Miron Cristea. Primul document din addenda este chiar traducerea tezei de doctorat după originalul maghiar. Un manifest al unui ierarh cărturar pentru recunoaşterea de către istoria culturii şi a literaturii române a meritelor celui dintâi Patriarh ca eminescolog avant la lettre: „Firesc, monografia are şi unele lipsuri de informaţie, dar ea rămâne valoroasă prin însăşi alegerea temei de către autorul ei, în acea vreme şi în acel loc, şi la atât de scurt timp după moartea poetului. Măcar pentru aceste motive şi pentru prioritatea ei în şirul marilor şi multelor monografii ce i se vor consacra poetului mai târziu, ar merita să fie menţionată în istoriile literare. Ar fi însă o greşeală să limităm contribuţia sa doar la atâta. Deşi e vorba de o disertaţie academică supusă unor reguli cu privire la întindere, autorul reuşeşte totuşi să prindă toate marile coordonate ale creaţiei eminesciene“.

Viaţa lui Eminescu nu este prezentată encomiastic, ci realist. Obiectiv. Nu sunt trecute cu vederea episoadele mai puţin fericite ale poetului. Dar sunt prezentate decent, fără a-i găsi justificări inutile. Specific metodei de lucru a autorului acestei teze este prezentarea unor versuri scrise de Eminescu alături de anumite detalii biografice.

Cel care l-a descoperit pe Patriarhul Miron Cristea ca eminescolog a fost Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală. Ierarhul cărturar scria că Elie Cristea:„trebuie amintit cu respect şi recunoştinţă. El ne-a dat cel dintâi studiu solid – cât se putea la vremea aceea la o universitate străină – despre viaţa şi opera marelui nostru poet naţional. Este prima teză de doctorat asupra lui Eminescu din întreaga literatură. Şi una izbutită“. Iar despre Eminescu scria că „a filtrat şi a scos din limba română esenţa ei de frumuseţe, divinul, inefabilul. Nimeni n-a conjugat, aşa cum a făcut-o el, cuvântul cu gândul şi cu simţirea, făcându-le să respire simfonic şi să fie în acelaşi timp muzică şi înţelepciune. Eminescu ne-a învăţat ce poate limba română şi ce putem fi noi prin «limba noastră».

Miron Cristea a reuşit să înfiinţeze un Seminar teologic în Câmpulung  pentru orfanii de război şi Academia de Muzică religioasă din Bucureşti. A contribuit la întărirea legăturilor cu alte Biserici creştine, prin vizitele sale la Locurile Sfinte, Anglia, Polonia sau prin delegaţiile străine pe care le-a primit şi a sprijinit participarea teologilor ortodocşi români la congres şi întâlniri ecumeniste peste hotare sau convocarea unor asemenea întâlniri în ţară.

Patriarhul Miron Cristea a decedat în Franţa pe 6 martie 1939, la vârsta de 71 de ani, când încă era preşedintele Consiliului de miniştri. Își doarme somnul de veci la Catedrala Patriarhiei din Bucureşti.

Epilog:„Cine crede în Eminescu crede şi în Dumnezeu“. Mitropolitul Antonie Plămădeală

Anca Bica Bălălău

Sursa: WIKIPEDIA