S-a lăsat cortina peste Festivalul de Folclor Hercules 2017

Cea de-a 47-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor HERCULES s-a încheiat în această seară în staţiunea Băile Herculane în faţa unul public numeros, care a umplut şi de această dată tribunele Teatrului de Vară din Parcul Vicol, pentru a participa la spectacolul de gală al formaţiilor artistice participante la acest prestigios regal folcloric.

Seara a fost deschisă de Grupul folcloric din Viana do Castelo (Portugalia), care s-a prezentat pentru prima dată în faţa publicului din Băile Herculane şi din România şi a încântat asistenţa prin cele mai reprezentative cântece şi dansuri din regiunea de provenienţă a grupului. dealtfel, costumele dansatorilor portughezi ilustrează dragostea şi viaţa din programul lor! Au urcat, apoi, pe scenă, dansatorii Ansamblului SEMENICUL din Reşiţa, care au adus în festival brâuri din Banatul de Munte, dansuri din pusta Banatului şi de la Borlova, suită orchestrală, dar şi cântecele îndrăgitei soliste Ramona Viţa. Spectacolul a continua cu folclorul din Serbia prezentat de ansamblurile KUD MAJDANPEK şi LAZA NANCICI, apoi în faţa publicului au evoluat ansamblurile CUNUNA SOMEŞANĂ din Măieru – judeţul Bistriţa Năsăud, folclorul bănăţean fiind adus de ansamblurile LA POALE DE SEMENIC din Verendin, SOKO din Socol şi ZESTREA GUGULANILOR din Caransebeş.

“A fost o ediţie reuşită, care s-a impus atât prin calitate, dar şi cantitate, pentru că pe parcursul celor cinci zile pe scena festivalului au urcat un număr de 32 de ansambluri folclorice. Dacă în prima zi a plouat şi timpul a fost nefavorabil pentru derularea paradei portului popular al colectivelor artistice participante, iată că zilele care au urmat au fost însorite, timpul a fost extraordinar, a ţinut cu noi şi , de asemenea, publicul spectator s-a găsit în fiecare zi în număr foarte mare. Au fost seri în care acest spaţiu a devenit neîncăpător pentru iubitorii folclorului internaţional! Vreau să spun că toate colectivele artistice înscrise în festival au fost prezente!Suntem foare mulţumiţi de felul în care a decurs această ediţie şi condiţiile au fost bune şi de data aceasta!”, ne-a declarat prof. Gheorghe Ţunea – directorul festivalului, aflat pentru ultimul an în această calitate, înainte de pensionare la sfârşitul acestui an!

Cele mai citite

Related Articles