Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii discută cererea procurorului- şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, de avizare a revocării din funcţie a procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga.

Solicitarea şefei DNA a fost făcută săptămâna trecută după ce s-a apreciat că cei doi nu mai îndeplinesc condiţia bunei reputaţii pentru a fi procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa cum rezultă din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit DNA, Mihaelei Moraru Iorga i se reproşează că nu a înregistrat un denunţ conform procedurilor legale, iar lui Doru Ţuluş că a soluţionat dosare în care era implicată o persoană cu care avea „raporturi civile”, ceea ce i-ar fi afectat imparţialitatea. RRA