Descoperire fabuloasă la Nădlac. Aproape 100 de migranţi ascunşi într-un camion

716

Poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota au depistat, într-un camion încărcat cu piese auto, 91 de cetățeni din Irak şi Siria. Aceştia s-au ascuns în mijlocul de transport cu intenția de a ajunge ilegal într-un stat din Spațiul Schengen.

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 06.30, când s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul turc Ylmaz R., în vârstă de 46 de ani, conducând un automarfar, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto din Turcia pentru o societate comercială din Norvegia. Oamenii legii au constatat că șnurul de siguranţă al camionului este tăiat şi înnodat cu o faşă din plastic în partea laterală.

Comisarul şef Laura Bondar, ofiţer de presă la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, a declarat pentru Radio Reşiţa că tocmai acest lucru a dus la efectuarea unui control amănunţit asupra compartimentului marfă al automarfarului.

„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt 44 bărbaţi, 18 femei şi 29 copii, cetăţeni irakieni şi sirieni, adulții având vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, iar minorii între 2 şi 17 ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în România. La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre prezența persoanelor în camion, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe parcări. Totodată, cetățenii irakieni şi sirieni au declarat că s-au ascuns în mijlocul de transport cu intenția de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen”.

Şoferului turc este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Nu este primul caz când şoferii străini încearcă să scoată migranţi afro-asiatici din România, pe la Nădlac.

Citeşte şi: 74 de migranţi ascunşi într-un automarfar, depistaţi la frontiera Nădlac

(Sebastian Dragomir)