[AUDIO] Imnul naţional ar putea să fie intonat la începutul fiecărei zile de şcoală

imn eleviImnul “Deşteaptă-te Române” ar putea fi intonat zilnic în şcoli, iar steagul să fie arborat obligatoriu pe toate instituţiile. Cel puţin asta vor senatorii, care au iniţiat un nou proiect de lege. Inspectorul şcolar general al ISJ Caraş-Severin, Paul Şuşoi spune că este o idee bună, mai ales că există elevi care nu cunosc imnul naţional. Şi reşiţenii spun că această propunere este binevenită. Potrivit noului proiect de lege, cei care nu vor respecta noile prevederi vor fi sancţionaţi. De-a lungul vremii, mai mulţi parlamentari au avut şi ei iniţiative silimare care fac referire la imnul româniei şi însemnele naţionale, însă niciun proiect nu a fost aprobat până acum.

Ascultaţi un reportaj realizat de Daiana Roşca:

De același autor

Related Articles