John KerrySecretarul de stat american, John Kerry, este aşteptat astăzi la Chişinău. El este al doilea înalt oficial american care vizitează Republica Moldova, după ce vicepreşedintele Joe Biden a întreprins o vizită oficială în martie 2011.
În Republica Moldova se va afla de miercuri şi preşedintele Senatului României, Crin Antonescu. Deşi va dura doar câteva ore, vizita la Chişinău a secretarului de stat John Kerry ese una foarte importantă şi va permite discutarea agendei bilaterale a evoluţiilor pe plan regional şi posibilele investiţii americane.
După cum a anunţat premierul Iurie Leancă, John Kerry va declara susţinerea Statelor Unite pentru eforturile Chişinăului, orientate spre democratizare şi modernizare, iar prezenţa acestuia în Republica Moldova trebuie percepută exact în acest context.
La Chişinău soseşte şi preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, care întreprinde o vizită de două zile în fruntea unei delegaţii a legislativului de la Bucureşti. În program sunt prevăzute întâlniri la nivelul conducerii Republicii Moldova, un discurs la Academia de Ştiinţe, iar în ultima zi, o vizită la Radio Chişinău, proiect special al Radio România, care la 1 decembrie a împlinit doi ani de existenţă.