pancarde PPDDReprezentanţii opoziţiei şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu măsurile introduse de Guvernul USL în bugetul pe anul viitor, precum şi în legătură cu felul în care s-au desfăşurat dezbaterile pe marginea acestui subiect. Parlamentarii PP-DD au părăsit dezbaterile şi au afişat pancarde cu mesaje sugestive, declarând că refuză să fie complice la sărăcirea românilor. Poziţia Partidului Poporului Dan Diaconescu este exprimată de deputatul de Caraş-Severin, Valentin Blănariu:

 

Valentin Blănariu a mai precizat că toate amendamentele PP-DD au avut drept obiect realizarea unui buget care să ofere șanse reale dezvoltării României. „Oricare dintre amendamentele propuse putea să rezolve măcar o parte din problemele poporului român.  Prin adoptarea acestora puteam începe să ne gândim la venituri normale pentru fiecare cetățean, și de ce nu, chiar la prosperitate. Nici măcar un singur amendament nu a fost adoptat”.