Absolvenții se pot înregistra în evidențele AJOFM Caraș-Severin

Odată cu terminarea anului școlar 2016-2017, absolvenții instituțiilor de învățământ cu domiciliul/reședința în județul Caraș-Severin sunt așteptați să se înscrie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin pentru a beneficia de asistență personalizată în vederea identificării și ocupării unui loc de muncă.
Absolvenții înregistrați la AJOFM beneficiază de informare și consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum și de facilități financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii, absolvenții pot participa gratuit la programe de formare profesională.

Persoanele care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale și sunt înregistrați la structurile AJOFM Caraș-Severin din raza de domiciliu /reședință , pot solicita acordarea indemnizației de șomaj dacă:
– nu urmează o formă de învățământ
– nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare (500 lei).

Se considera că nu au reușit să se încadreze în muncă dacă fac dovada că, în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la AJOFM ori la alți furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, acreditați în condițiile legii, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
Indemnizația de șomaj se acordă absolvenților, la cerere, pe o perioadă de 6 luni,
calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire și constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă, al cărei cuantum este de 250 lei.

Cele mai citite

Related Articles