isu 2

Consiliul Judeţean Arad va achiziţiona încă o autospecială pentru situaţii de urgenţă. Aceasta va costa 170.000 de lei şi va intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş“. Autospeciala va putea fi folosită pentru intervenţia în teren accidentat, pe apă, în zone de pădure şi pe teren acoperit de zăpadă şi gheaţă. Compania de la care se va cumpăra autospeciala va trebui să se ocupe şi de instruirea şi atestarea personalului ISJU, care o va folosi.

Firmele interesate pot face oferte până în data de 9 decembrie. Pentru această achiziţie a mai fost organizată o licitaţie în toamnă, însă aceasta a fost reluată.