Autobergamo Deva, aproape de a deveni campioană în Liga Națională de fotbal în sală

158

Autobergamo Deva a trecut cu 5-3 de United Galaţi şi a egalat la 1 situaţia la general, în finala Ligii Naţionale de fotbal. Lascu a deschis scorul pentru gazde, însă Deva a marcat de două ori apoi, prin Moreira şi Paulo Ferreira.
Scorul pauzei a fost stabilit de acelaşi Lascu, dintr-o lovitură de la penalitate. După pauză, gălăţenii au trecut din nou în avantaj cu autogolul lui Ignat.
Finalul de meci le-a aparţinut devenilor – Moreira a egalat la 3, iar Florin Matei a marcat un gol superb.
Moreira a reuşit hat-trick-ul în ultima secundă, iar finala se va muta pentru următoarele două meciuri la Deva.
În meciul al doilea, pentru gazde au marcat Laşcu (două), Paulo Ferreira (autogol), iar pentru Autobergamo au punctat Nuno Moreira (trei), Paulo Ferreira şi Florin Matei, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.

În finala mică, Informatica Timişoara a dispus cu 4-0 (2-0) de FK Odorheiu Secuiesc în prima partidă, prin golurile semnate de Thiago (2), Ilaş şi Molina.
Luni va avea loc manşa a doua a finalei mici, care e programată după sistemul cel mai bun din trei meciuri.

sursa foto:futsal Romania