Real Madrid – Barcelona e astăzi, la ora 21:45. Au trecut 115 ani de la prima lor confruntare

57

Derbyul Real -Barca, la un nou episod

ECHIPELE PROBABILE ANUNȚATE DE PRESA SPANIOLĂ ÎN ZIUA MECIULUI:

Real Madrid (4-3-3): K. Navas – Carvajal, Nacho, Ramos, Marcelo – Modric, Casemiro, Kroos – Isco, Benzema, C. Ronaldo.

Antrenor: Zinedine Zidane.

FC Barcelona (3-5-2): Ter Stegen – Mascherano, Pique, Umtiti – S. Roberto, Rakitic, Busquets, Iniesta, J. Alba – Messi, Suarez.

Antrenor: Luis Enrique.

Istorie, fotbal-spectacol, ambiţii uriaşe şi nervi întinşi la maximum. Acestea sunt ingredientele pentru care El Clasico este una dintre cele mai frumoase întâlnirii de pe Bătrânul Continent. Războiul titanilor – Real Madrid şi Barcelona –  este pe cale să îşi consume un nou episod, duminică, de la ora 21:45, în direct la Digi Sport 1. (Şi) de data asta, miza este una uriaşă: titlul în Spania.

115 ani au trecut de la prima întâlnire Real – Barca, timp în care s-au disputat 232 de meciuri oficiale și alte 33 amicale. În La Liga, cele două mari rivale s-au întâlnit de 173, iar Real Madrid s-a impus de 72 de ori – Barcelona a câștigat 68, iar 33 s-au încheiat la egalitate. Formația din capitala Spaniei conduce și în ceea ce privește toate jocurile oficiale, raportul victoriilor fiind 93-90 pentru ”albi”.

Catalanii se pot lăuda însă cu faptul că Lionel Messi conduce în clasamentul golgheterilor din El Clasico – 21 de reușite în toate competițiile, cu trei mai multe decât legendarul Alfredo di Stefano și cu cinci peste Cristiano Ronaldo. Argentinianul poate deveni și cel mai bun marcator în duelurile Real – Barca din La Liga, într-un top în care ocupă primul loc la egalitate cu Di Stefano – 14 goluri.

În total, în El Clasico au jucat peste 700 de jucători. Dintre aceștia, doar 17 dintre ei au îmbrăcat tricoul ambelor echipe. Printre ei figurează şi Gheorghe Hagi, Luis Figo, dar și Luis Enrique, actualul antrenor al Barcelonei.

Pe lângă Messi, Barcelona poate stabili un alt record – cele mai multe meciuri consecutive cu gol marcat. Catalanii au marcat în ultimele 22 de meciuri contra Realului, lucru pe care și madrilenii l-au reușit între 15 februarie 1959 și 19 septembrie 1969. Seria Barcelonei a început în 2011, când antrenor era Pep Guardiola.

80 de mii de oameni vor asista la întâlnirea de pe Santiago Bernabeu. Partida care va fi urmarită de peste 650 de milioane de oameni şi va fi transmisă în 185 de ţări, va putea fi urmărită pe Digi Sport 1, duminică, de la 21:45.

Partida de duminică, din etapa a 33-a, poate fi decisivă în lupta pentru titlu. Barcelona are neapărat nevoie de victorie, în condițiile în care se află la trei puncte în urma Realului, care are și un meci în minus. Pe de altă parte, un eventual succes al madrilenilor ar închide, probabil, orice discuție legată de cine va câștiga campionatul, iar Cupa Spaniei (acolo unde Barcelona o întâlnește în finală pe Alaves) va rămâne singura șansă a lui Luis Enrique de a pleca de pe Camp Nou cu un trofeu cucerit în ultimul sezon.

Pe lângă faptul că se află pe primul loc, Real Madrid are și un moral mai bun, după ce a reușit să se califice în semifinalele Ligii Campionilor (a eliminat-o pe Bayern, în urma prelungirilor), lucru nerealizat de catalani, care au fost eliminați clar, în sferturi, de către Juventus. Mai mult decât atât, ”albii” vor să facă uitat ultimul Clasico disputat pe Santiago Bernabeu, cel de pe 21 noiembrie, atunci când Barcelona a câștigat cu 4-0. A fost a treia umilință suferită de către madrileni în fața catalanilor în ultimii opt ani, după acel 6-2 din 2 mai 2009 și după acel 5-0, din 29 noiembrie 2010.

Un alt detaliu favorabil Realului ar fi faptul că și actualul deținător al Balonului de Aur poate fi mai motivat decât Lionel Messi. Pe lângă faptul că se află în urma argentinianului în clasamentul all time al marcatorilor din El Clasico, portughezul își dorește să se apropie de rivalul său și la numărul de titluri câștigate în carieră. Ronaldo a câștigat, până acum, de trei ori Premier League, cu Manchester United și o singură dată, La Liga. De partea cealaltă, Messi a cucerit campionatul în Spania de nu mai puțin de opt ori.

Lusitanul are însă șanse să-l egaleze pe sud-american, în acest an, la numărul de Ligi ale Campionilor câștigate (4), dar și la numărul de Baloane de Aur (5).

Pe lângă duelul Cristiano Ronaldo vs Lionel Messi, am putea asista și la un Karim Benzema vs. Luis Suarez, cei doi ”nouari” din Clasico.