Un român vorbește în presa britanică despre condițiile inumane de la locul de muncă

Dacă de obicei tabloidul Daily Mail obișnuiește să scoată în evidență povești care au în centrul lor personaje negative care provin din România sau din Estul Europei, pe data de 7 aprilie, cotidianul din Marea Britanie a dezvăluit modul în care sunt tratați unii angajați români în UK.

Daily Mail a prezentat cazul unui român de 28 de ani care a fost angajat al lanțului german ALDI din Marea Britanie și care s-a decis să vorbească despre condițiile de muncă oferite de această firmă.

Ce condiții avea impuse românul la ALDI

Românul a relatat pentru Daily Mail că un personaj angajat în calitate de casier este nevoit să scaneze un produs la un interval de 3,5 secunde pentru a atinge o normă de 1000 de produse pe oră. În caz contrar angajatul riscă concedierea, a povestit românul.

Tânărul român, pe nume Andrei Ignătescu, a fost angajat la o filială ALDI din Ely, Cambridgeshire și explică că acest număr de produse scanate, extrem de greu de atins nu doar că nu era unul corect dar ținea personalul sub o presiune continuă. În momentul în care targetul nu era atins angajatul era băgat în ședință, denumită pompos “întâlnire de evaluare a performanțelor”. La a treia întâlnire de acest fel, angajatul era concediat.

Ignătescu susține că a semnalat aceste probleme managerilor magazinului dar nu doar că nu a fost ascultat, dar i s-a atras atenția că poate pleca oricând deoarece sunt mulți doritori să-i ocupe postul.

„Se așteaptă să fii un robot”, a susținut românul în fața reporterilor britanici. Șefii puneau cotele fiecăruia pe peretele cantinei chiar dacă unii angajați se luptau pentru a ajunge la 800 de scanări pe oră.

Reprezentanții companiei au reacționat imediat și au negat faptul că românul ar fi ridicat această problemă atât timp cât a lucrat pentru compania ALDI. Ei au mai susținut că opiniile românului nu sunt reprezentative pentru ceilalți 29.000 de salariați.

Un purtător de cuvânt a declarat că personalul este încurajat să fie cât mai eficient și că eficiența  determină  menținerea prețurilor mici. Acesta a mai declarat  că ALDI are cele mai mari salarii din Marea Britanie din industria de profil.

 

4 COMENTARII

  1. Adevărat ce spune români asta vor toți să fim niste sclavi sa vin roboți ,,,am trecut prin așa ceva în englend

  2. Așa e Anglea e o tara de kakat.trebuie sa fi robot ești tratat că un nimeni.fara apărare lege e că în rom numai pe hîrtie .De acceiea mă întorc acasă .Deci rom are dreptate

  3. Eu tin sa îi dau dreptate cetateanului roman asupra modului de exploatare saxon-pardon englezonazist!deoarece modul acesta a luat amploare si in Romania. Eu lucram la o firma din Brasov unde imi cerea sa execut montarea termica&sanitara la un apartament de 2/3 camere+ baie/bucatarie intr-o zi singur! Unde ramane un om lucrand zilnic in conditii de ger fara geamuri,usi etc? La spital sau morga?

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles