Universitatea Politehnică Bucureşti, aniversată la Cafeneaua de Ştiinţă

Cafeneaua stiinta 2dec195 de ani de inginerie românească. Universitatea Politehnică Bucureşti la aniversare va fi tema celei de-a opta ediţii a Cafenelei de ştiinţă (cafeneauadestiinta.radiocultura.ro) din 2 decembrie 2013, transmisă în direct la Radio România Cultural dar şi pe internet, la www.culturalazi.ro, între orele 19:00 şi 21:00, de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Realizator şi moderator: Corina Negrea.

Invitaţi: Prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu, Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, preşedintele Senatului UPB, Prof. dr. ing. Corneliu Burileanu, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informatiei, Prof. dr. ing. Nicolae Ţăpuş, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Prof. dr. ing. Anton Hadăr, Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice – Vicepreşedinţi ai Senatului UPB, Prof. dr. ing. George Darie, Rector, Facultatea de Energetică şi Prof. dr. ing. Claudia Popescu, Prorector, Facultatea de Inginerie Electrică.

O aniversare ale cărei începuturi trebuie căutate în 1818, când Gheorghe Lazăr înfiinţa, la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, prima Şcoală tehnică superioară cu predare în limba română, reorganizată, apoi, în 1832, în Colegiul de la Sfântul Sava.

Urmează alte repere importante: 1 octombrie 1864, când, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţează Şcoala de Poduri şi Şosele, Mine şi Arhitectură, devenită, la 30 octombrie 1867, Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine (prin decret semnat de regele Carol I).

Apoi, 1 aprilie 1881, când, sub conducerea lui Gheorghe Duca, instituţia se reorganizează şi devine Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, pentru ca, la 10 iunie 1920, prin Decretul-lege 2521 semnat de Regele Ferdinand, să devină Şcoala Politecnică şi care, în noiembrie 1920, îşi schimbă denumirea în Politehnica din Bucureşti.

3 august 1948: Politehnica din Bucureşti se transformă în Institutul Politehnic din Bucureşti, având iniţial patru facultăţi: Chimie industrială, Electrotehnică, Mecanică şi Textile.

3 octombrie 1959 – prin lege, Institutul Politehnic devine Institutul Politehnic Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Noiembrie 1992 – în baza rezoluţiei Senatului, Institutul Politehnic din Bucureşti devine Universitatea Politehnica din Bucureşti.

10 septembrie 2013 – Casa Regală a României acordă Universităţii Politehnica Ordinul Nihil Sine Deo.

Astăzi, Politehnica bucureşteană numără 15 facultăţi şi programe de colaborare cu universităţi din 27 de ţări din Europa, America, Asia şi Africa. Între toate aceste repere, se înscrie o întreagă istorie, clădită de nume mari: Anghel Saligny, Constantin Istrati, Henri Coandă, Nicolae Vasilescu-Karpen, Octav Doicescu, Elie Carafoli, Ion I. Agârbiceanu, Şerban Ţiţeica, Costin Neniţescu, Virgiliu Niculae Constantinescu, Mihai Drăgănescu şi mulţi, mulţi alţii. O istorie a cărei construcţie continuă, clădită de dascălii de astăzi ai şcolii politehnice bucureştene.

Partener : Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Cele mai citite

Related Articles