România nu a marcat nici cu Danemarca și a egalat un record negativ care data din 1948

77

Echipele naționale de fotbal ale României și Danemarcei au terminat la egalitate, 0-0, aseară, pe Cluj Arena, într-un meci din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.

Tricolorii au făcut un joc modest și șansele de calificare la turneul final din Rusia sunt destul de mici. România nu are niciun gol marcat în ultimele sale patru partide disputate.

În meciul de aseară și-a creat câteva ocazii bune de gol, dar a terminat prin a fi dominată de danezi în ultima parte a meciului.

România nu a mai înregistrat o asemenea contraperformanță din a doua parte a anilor 1940. Atunci, în 1947 și 1948, ”tricolorii”, conduși de Emerich Vogl și, apoi, de Colea Vâlcov, nu au înscris în două meciuri cu Ungaria, unul cu Polonia și unul cu Albania.

La finalul lui 1947, România pierdea cu 3-0 în fața Ungariei, în Cupa Balcanică, iar, apoi, făcea un 0-0 cu Polonia, într-un amical. În 1948, ”tricolorii” pierdeau cu 1-0, în fața Albaniei, tot în Cupa Balcanică, iar, apoi, a suferit, în aceeași competiție, cea mai dură înfrângere din istorie, 0-9 cu Ungaria.

Seria neagră a fost întreruptă, printr-o victorie cu Bulgaria (3-2) la 14 zile după umilința suferită în fața Ungariei,scrie digisport.

România va juca următorul meci pe 10 iunie, în deplasare cu Polonia, liderul grupei, și numai o victorie poate păstra echipa noastră în cursa de calificare.

sursa foto: digisport.ro