patinoar

Firma care a câştigat licitaţia pentru amenajarea patinoarului din Parcul George Enescu din Lugoj a finalizat montarea acestuia, în prezent lucrându-se la realizarea suprafeţei de gheaţă. Primăria a anunţat că, în funcţie de starea vremii, patinoarul va fi deschis în data de 6 decembrie. Organizatorii vor pune la dispoziţie, pentru a fi închiriate, 140 de perechi de patine. Preţurile au rămas la nivelul anilor trecuţi, respectiv câte cinci lei pentru închirierea unei perechi de patine şi cinci lei pentru o oră de patinat.