”Abuzul în serviciu a fost parțial dezincriminat”

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean consideră că, practic, abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat, având în vedere că legislaţia penală nu a fost modificată după ce instanţa de contencios constituţional a decis că unele prevederi ale Codului Penal sunt neconstituţionale. Augustin Zegrean a făcut câteva precizări pe această temă după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis recent contestaţia la executare depusă de un funcţionar de la Consiliul Judeţean Hunedoara care fusese condamnat definitiv la trei ani cu suspendare pentru abuz în serviciu pe motiv că infracţiunea comisă a fost dezincriminată.
Între timp, şi Curtea de Apel Cluj a decis achitarea definitivă a patru persoane judecate pentru abuz în serviciu contra intereselor publice si complicitate la abuz în serviciu, motivând că faptele nu mai sunt prevazute în legea penală, iar cei patru au încălcat doar prevederile legislaţiei secundare. RRA

Cele mai citite

Related Articles