Premieră cinegetică în Caraş-Severin?

Herghelia de cai sălbăticiți de la Măidan, din zona Oraviţei din Munţii Aninei constituie o nouă atracție turistică a Banatului de Munte. Este vorba de câteva exemplare deosebite de cabaline, provenite de la fostele exploatări miniere şi forestiere abandonate, care de-alungul timpului s-au înmulțit pe cale naturală, s-au adaptat condiţiilor de mediu şi populează acum nestingheriţi zona cuprinsă între Brădet şi Gârlişte, a declarat pentru Radio Reşiţa directorul AJVPS Caraş-Severin Mircea Ciobanu. Ei pot fi zăriţi de multe ori pe relaţia CF Oraviţa-Anina, cea mai veche cale ferată pe traseu montan din România sau uneori chiar şi pe marginea drumurilor din zonă.

Herghelia se alătură în unicitate unei alteia din Parcul Natural Porțile de Fier de pe insula Ostrov de la Moldova Nouă, a mai spus Mircea Ciobanu.

Cele două obiective ale Banatului, recent redescoperite, constituie un atu în plus dezvoltării turismului în judeţul Caraş-Severin. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: ciprian floare