IMG005Neglijenţa proprietarului şi abandonarea pe spaţiul public a unui cal au determinat în această dimineaţă, la Bocşa, o intervenţie prelungită a pompierilor voluntari din oraş, a pompierilor militari sosiţi de la Reşiţa şi a unui grup de cetăţeni. Animalul a căzut, cel mai probabil miercuri noapte, într-o fosă septică dezafectată, situată în spatele fostului magazin „Modern” din Bocşa Montană. El a fost observat zbătându-se să iasă de către un localnic, care a sesizat autorităţile locale. Până la ora prânzului toate eforturile de salvare a calului au fost zadarnice şi a fost solicitată intervenţia unui caterpilar de la Serviciul Public de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei, care să ajute la scoaterea animalului din fosă. Oamenii care încearcă salvarea calului, obosit şi amorţit, au făcut tot posibilul să îl menţină în viaţă, evacuând apa şi noroiul, adunate în fosă.

Potrivit redactorului nostru, Laura Piperiu, în jurul orei 12.30, calul a fost salvat şi aşteaptă să fie consultat de un medic veterinar pentru a se stabili gravitatea rănilor provocate de cădere şi de intervenţia oamenilor pentru scoaterea lui din fosa septică dezafectată.

La faţa locului s-a deplasat şi un efectiv al Poliţiei oraşului Bocşa, care a constatat incidentul şi face cercetări pentru identificarea proprietarului calului. Deocamdată acesta nu a fost găsit şi riscă cel puţin o amendă pentru situaţia creată.

Ascultaţi un reportaj de Laura Piperiu:

IMG007

IMG008

IMG010

IMG012

2 COMENTARII

  1. putea sa cada si un copil,cum **** nu a ingradit sau acoperit provizoriu canalul ala,situatia e simpla,o mica amenda la proprietarul calului ca sa invete sa fie mai responsabil cu obligatia de a plati si ingrijirile calului daca sunt necesare dupa un examen obligatoriu la veterinary si de asemenea o amenda proprietarului cu canalizarea descoperita

Comments are closed.