isjDirectorii unităţilor şcolare din Caraş-Severin au fost convocaţi la ora 11 la sediul Inspectoratului judeţean şcolar pentru a participa la o instrure pe linia situaţiilor de urgenţă. Lucrătorii ISU din mai multe departamente le vor vorbi conducătorilor de şcoli despre metodologia de avizare şi autorizare a clădirilor. În cadrul şedinţei vor fi prezentate concluziile controalelor executate în şcoli şi se va discuta despre modul de intervenţie în caz de cutremur. Un amplu exerciţiu de evacuare va avea loc săptămâna viitoare în unităţile de învăţământ din Reşiţa.