[AUDIO] Persoane publice din Caraş-Severin, trimise în judecată de DNA

judecator mita catuseFostul director al APIA Caraş-Severin, Pavel Anculia, primarul comunei Slatina Timiş, Gheorghe Roma, şi omul de afaceri, Ioan Jurj, au fost trimişi astăzi în judecată de procurori ai DNA – serviciul Teritorial Timişoara, fiind implicaţi în două dosare de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, instigare la fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, aceştia vor fi judecaţi de către instanţa Tribunalului Arad pentru infracţiunile pe care le-ar fi comis în 2011. Cele trei persoane sunt suspectate pentru fraudarea fondurilor europene şi naţionale alocate diferitelor măsuri desfăşurate în agricultură.

În această fază a procesului, toate cele trei persoane beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Seplăcan, explică care sunt faptele reţinute în cele două dosare:

Cele mai citite

Related Articles