UNESCO apreciază tradițiile românești! Țesăturile de perete pe lista patrimoniului imaterial

Țesăturile tradiționale de perete specifice României și Republicii Moldova au fost introduse, alături de alte obiceiuri de pe mapamond, pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității – anunță site-ul oficial UNESCO. Aceste țesături, produse în comunitățile de meșteșugari și considerate în prezent opere de artă, sunt folosite pentru decorarea pereților interiori ai caselor, dar și în timpul unor ceremonii. Au mai fost introduse, printre altele, pe lista UNESCO, carnavalul El Callao din Venezuela, teatrul de păpuși din Slovacia și Cehia sau meșteșugul tradițional al vaselor ceramice Cini, din Turcia. Lista patrimoniului imaterial, care se referă, în general, la tradiții, conține 366 de obiceiuri din întreaga lume. Din România mai fac parte din acest patrimoniu obiceiul Călușului, doina, ceramica de Horezu și Colindatul în ceată bărbătească. RRA

Cele mai citite

Related Articles