radar neinscriptionatTimp de trei zile, poliţiştii cărăşeni au desfăşurat o amplă acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave. Au fost aplicate peste 300 de sancţiuni în valoare de 63 de mii de lei. Cele mai multe amenzi au primit vitezomanii şi cei angajaţi în depăşiri  neregulamentare, a declarat şeful Serviciului Rutier, comisarul-şef Decebal Davidoiu. Acesta a precizat că în Reşiţa traficul a fost monitorizat inclusiv cu radare instalate pe maşini neinscripţionate. Decebal Davidoiu, afirmă că radarele pot fi instalate pe orice vehicule aparţinând poliţiei, inscripţionate sau neinscripţionate. Orice tactică este permisă dacă se reduce numărul de accidente produse ca urmare a vitezei excesive.

 

Şi în Timiş, 1200 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea normelor rutiere, 759 dintre aceştia fiind depistaţi depăşind limita legală de viteză.

În perioada 15-17 noiembrie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., poliţiştii de la rutieră, împreună cu cei de la ordine publică, au acţionat în trafic, folosind toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare.