O femeie a ajuns în comă după ce a căzut de la etajul 15

O femeie din Capitală a fost internată la Spitalul “Bagdasar-Arseni” după ce, joi dimineaţă, a căzut de la etajul 15 al unui hotel din Bucureşti, aceasta fiind găsită, în stare de comă, pe acoperişul parcării supraterane.

Incidentul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112, joi dimineaţă. Cel care a sunat la numărul de urgenţă a spus că a văzut o persoană căzând de la etajul 15 al clădirii, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei pentru agenţia MEDIAFAX.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de poliţie, pompieri, dar şi SMURD.

Aceştia din urmă au găsit o femeie inconştientă, în stare de comă, dar cu semne vitale, pe care au transportat-o la Spitalul “Bagdar-Arseni”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Marin, reprezentant al ISU Bucureşti-Ilfov.

Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, aceştia urmând să stabilească dacă a fost un accident sau este vorba despre un act premeditat.

sursa foto: arhiva

 

Cele mai citite

Related Articles