Fost om al străzii, astăzi om de afaceri

206

Dintr-un om al străzii și un drogat a devenit milionar. Povestea uluitoare a unui american.

Povestea lui Khalil Rafati, un bărbat de 46 de ani din Ohio, a devenit o adevărată lecție de viață și a ajuns în publicațiile din întreaga lume. Dintr-un om al străzii și un dependent de droguri, fiind de mai multe ori la un pas de moarte, acesta s-a transformat în multi-milionar.
Născut în Toledo, Ohio, dintr-o mamă poloneză și un tată palestinian, acesta a plecat în Los Angeles pentru a scăpa de ani întregi de abuz sexual și psihic la care era supus de familia lui. Viitorul părea să se contureze frumos pentru el. Acesta începuse să vândă mașini pentru oameni bogați, însă noua lui viața a luat o întorsătură neașteptată după ce a descoperit heroina, de care a devenit rapid dependent.

În anul 2001, Rafati a fost la un pas de moarte, după ce a luat intenționat o supradoză de heroină la o petrecere în Malibu. Anul următor a fost împușcat în timp ce consuma heroină, a ajuns să doarmă pe străzi, iar în cele din urmă  s-a trezit în închisoare. În 2003, acesta a simțit că a ajuns să la capătul puterii și că dacă nu va face ceva pentru el va muri.

Astfel, a reușit să scape de dependența de droguri și să aibă grijă de sănătatea lui. S-a internat la o clinică de reabilitare din Malibu, Riviera Recovery, unde  a început să prepare tot felul de băuturi din fructe sănătoase, în încercarea de a slăbi, iar în scurt tip toți pacienții de la clinică au încpeut să-i consume preparatele.

Și-a deschis un lanț de magazine

Acestea s-au bucurat de  un adevărat succes și i-au dat ideea unei afaceri. El a trecut repede la fapt și cu ajutorul unui prieten și cu 50.000 de dolari a ajuns să-și deschidă un lanț de magazine cu băuturi organize care l-au făcut multimilionar.
În 5 ani, a ajuns să aiba 200 de angajați si șase magazine în Los Angeles, unde îi calcă pragul și vedete celebre, precum Gerard Butler, Anthony Kiedis sau  David Duchovny.

Khalil și-a scos chiar și o carte, intitulată  “Am uitat să mor”, în care povestește pe larg cum și-a schimbat viața și cum a ajuns dintr-un dependent de droguri care dormea pe străzi să ajungă  proprietarul unui popular lanț de sucuri naturale, relataza CBS News.

sursa: libertatea.ro