Programul RABLA, suplimentat cu 2.000 de tichete electronice

Anul acesta Programul Rabla a atins un succes istoric în cei 12 ani de când funcţionează: a fost primul an în care tichetele electronice au fost epuizate în mai puţin de trei săptămâni şi primul an în care Ministerul Mediului decide două suplimentări de buget.

După ce în luna iulie am venit în completarea Programului cu 4000 de tichete electronice care s-au epuizat şi ele pe parcursul câtorva zile, astăzi am decis o nouă alocare bugetară care acoperă circa 2000 de tichete electronice.”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, citată de Mediafax.

Pentru ”Rabla Clasic” rămâne în vigoare prima de casare de 6.500 de lei, cu posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonus-uri pentru următoarele situaţii un eco-bonus de 750 de lei care poate fi adăugat primei de casare în situaţia în care românii aleg să-şi cumpere o maşină al cărei motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km şi un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru situaţia în care populaţia optează pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Dacă maşina nouă respectă ambele criterii, un cetăţean poate beneficia de ambele eco-bonus-uri, putând să ajungă, cu tot cu prima de casare, la o finanţare de 8.750 de lei care va fi suportată de AFM din costul maşinii noi.

În cazul ”Rabla Plus” românii care vor să aleagă o maşină care nu poluează beneficiază din partea AFM de două tipuri de eco-tichete un eco-tichet de 5.000 de lei pentru achiziţionarea unui autoturism nou electric-hibrid sau un eco-tichet de 20.000 de lei pentru maşinile noi 100% electrice.

Foto: arhiva

Cele mai citite

Related Articles