A fost aproape să fie prins dopat. Radu Ștefan a fost înțepat de o insectă

139
Stefan Radu Lazio Roma 14-01-2014 Stadio Olimpico - Football Calcio Coppa Italia 2013/2014 Lazio - Parma Foto Andrea Staccioli / Insidefoto

Formația lui Simone Inzaghi s-a impus la scor de neprezentare în fața friulanilor și a urcat până pe locul 4 în Serie A, la egalitate de puncte cu AS Roma, formație aflată pe ultima treaptă a podiumului. Deși fusese anunțat titular în defensiva lui Lazio, Radu Ștefan nu a prins nici măcar banca de rezerve, spre uimirea fanilor, iar motivul este unul surprinzător.

Fundașul român de banda stângă risca să fie prins dopat în cazul în care era trimis pe teren de antrenorul Simone Inzaghi și în cele din urmă nu a mai fost trecut pe foaia de joc. Totul din cauza unei…insecte. Cu câteva ore înainte de startul partidei, fundașul român de 29 de ani a fost înțepat de o insectă și medicul lui Lazio i-a administrat o cremă pe bază de cortizon, substanță aflată pe lista celor interzise, scrie digisport.ro

Pentru că între momentul în care a fost administrată crema și cel al fluierului de start nu era suficient timp ca substanța să dispară și la fel și efectele ei, Inzaghi a decis ca Lukaku să fie titularul postului de fundaș stânga. În cazul în care era trimis pe teren și apoi testat pozitiv, Radu Ștefan ar fi riscat o suspendare de doi ani.

sursa foto: fanatik.ro