[UPDATE] Viol cu „cântec” la Oraviţa. Victimă, o minoră de 13 ani

2132

O fată de numai 13 ani a fost violată de un adolescent, cu doi ani mai mare.

Aceasta este varianta oficială, dar sunt voci din comunitate care spun că lucrurile sunt mult mai complicate. De fapt, cazul a intrat în atenţia Poliţiei după ce imaginile au fost postate pe internet.

S-a întâmplat la mijlocul acestei luni, pe strada Cloşca din Oraviţa, mai precis în noaptea de 16/17 septembrie. Fata participase la o petrecere de majorat, iar tănărul de 15 ani a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Toată scena a fost filmată cu un telefon mobil. Minorul a ameninţat că va posta imaginile pe reţelele de socializare, dacă victima nu este de acord să „facă sex” şi cu alte persoane. Este ciudat că reclamaţia a fost făcută de abia în 22 septembrie, fapt ce ridică suspiciuni.

Conform poliţiştilor care anchetează cazul, fapta a fost comisă într-un imobil de pe raza localității Oravița, prin întrebuințarea de amenințări și acte de violență. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol și șantaj.

„S-a procedat la reţinerea pentru 24 de ore a bănuitului, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Judecătoriei Oravița cu propunere de arestare preventivă”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

UPDATE ora 16.20

Tânărul de 15 ani, acuzat de viol, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. El va fi cel mai tânăr „locatar” al Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din IPJ Caraș-Severin. Decizia poate fi atacată la Tribunalul Caraș-Severin.
Din surse apropiate anchetei am aflat că infracţiunea a fost premeditată de un alt tânăr, de 17 ani, fost iubit al victimei. De fapt, el a atras-o după miezul nopții, într-o locuință din apropierea Gării. Tânărul a încercat, astfel să se răzbune pe bunica victimei, al cărei elev fusese în trecut. Se pare că el i-a strecurat în cutia poştală un CD ce conţinea filmarea violului, dar informaţia nu este confirmată.

(Sebastian Dragomir)