[AUDIO] Tamponare la km 7. Un şofer s-a trezit cu o maşină aflată perpendicular pe axul drumului

279

Traficul rutier între Reşiţa şi Caransebeş s-a desfăşurat cu dificultate în această dimineaţă după ce două autoturisme s-au ciocnit. De această dată n-au fost de vină nici viteza şi nici drumul alunecos, ci doar neatenţia unuia dintre şoferi. Coliziunea a avut loc după ce un conducător auto a încercat să schimbe sensul de mers şi a întors maşina în mijlocul drumului. În urma impactului de la km 7, nu au rezultat victime, ci numai pagube materiale. Preţ de câteva minute, circulaţia pe DN 58 s-a desfăşurat pe o singură bandă, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, agent şef adjunct Cecilia Dăneţ.

„A fost o tamponare fără victime. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că unul dintre șoferi a încercat să facă o manevră de întoarcere a autovehiculului în momentul în care a fost surprins de celălalt autoturism care circula regulamentar”.

În ultimele săptămâni, numărul accidentelor rutiere s-a redus pe acest tronson de drum, după ce, în această vară, au fost executate o serie de tratamente la carosabil. Drumul nu mai este la fel de alunecos şi aderenţa este mai mare, a declarat pentru Radio Reşiţa subcomisarul Dorin Ţugmeanu, de la Serviciul rutier Caraş-Severin:

„În regim de ploaie am înregistrat frecvent accidente. De când a fost construit, carosabilul era extrem de lucios. Acum, crescându-se rugozitatea s-a remediat şi situaţia. Am mai avut ieşiri în decor, dar fără răniri de persoane, ceea ce este foarte important”.

(Sebastian Dragomir)