[VIDEO] Frontiera de sud-vest este supravegheată la sol, din aer şi din apă. Zeci de afro-asiatici au fost reţinuţi

148

28 de migranţi au fost opriţi noaptea trecută la frontiera de sud-vest. Aceştia intenţionau să intre ilegal în România, traversând câmpul, între localităţile de frontieră Comloşu Mic şi Comloşu Mare. O călăuză sârbă a fost reţinută după ce poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare.

„Din primele verificări s-a stabilit că grupul este format din 28 de persoane, 26 adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 40 ani şi 2 copii, cu vârste cuprinse între 10 luni şi 3 ani. Din primele declaraţii şi din documentele descoperite asupra adulţilor, a rezultat că 27 dintre aceştia sunt cetăţeni sirieni şi un irakian. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul reţinut câteva ore mai târziu este cetăţean sârb, acesta fiind cercetat pentru a se stabili dacă este implicat în călăuzirea grupului de migranţi”, informează biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

migranti Timis

Aşa cum se procedează în astfel de situaţii, au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie. Dispozitivul de supraveghere a frontierei a fost întărit, conform planului comun de acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.

În ultima săptămână, la granița cu Serbia au fost descoperiți zeci de migranți care au încercat să pătrundă în țara noastră.

(Sebastian Dragomir)