Părinţii în alertă: Universitatea de Vest din Timișoara are peste 15.000 de studenți și numai 3.000 de locuri de cazare în cămine

1688

Încep cursurile în universități și implicit lupta pentru obținerea unui loc în cămin. La începutul lunii septembrie campusul universitar din Timișoara va fi luat cu asalt de studenți care vor încerca să își caute cazare. Universitatea de Vest oferă însă puține locuri, astfel, anul acesta 12.000 de tineri vor trebui să se descurce într-un alt mod. Chiriile în zona Complexului Studențesc sunt însă  greu de găsit și destul de scumpe. O garsonieră costă aproximativ 200-250 de euro iar un apartament cu două camere în jur de 350 de euro.

,,Cererea pe piață a fost mare în această perioadă pentru că vin mulți studenți la facultate, mai avem doar apartamente cu două camere la prețul de 350 de euro, am avut garsoniere la prețul de 200 de euro’’- a declarat reprezentantul unei agenții imobiliare din Timișoara.

Părinții spun că preferă să își trimită copiii în chirie deoarece condițiile în cămin nu sunt foarte bune.

,,Am optat pentru chirie, în cămin condițiile nu sunt bune, grupul sanitar este pe palier pentru o grămadă de studenți, stau câte 5 într-o cameră’’.

În ceea ce privește părerile studenților, acestea sunt împărțite.

,,Condițiile din chirie sunt mult mai bune,  avem spațiul nostru, este mai bine decât în cămin unde e gălăgie, e mai scump într-adevăr dar este mai curat și mai frumos’’.

,,Nu știu de ce toată lumea se sperie când aud că stăm 5 persoane în cameră, este foarte bine, nu aș putea să stau singură în chirie, spălăm vasele pe rând, e ca într-o casă’’.

Universitatea de Vest din Timișoara pune la dispoziție tinerilor care se înscriu la facultate 10 cămine cu 2, 3, 4 sau 5 locuri. Prețurile cazării sunt cuprinse 90 și 115 lei pe lună în funcție de condiții și numărul de persoane dintr-o cameră.

Andreea Lupșa