[VIDEO] Încurcături în trafic. Reacția unui polițist la neîndemânarea unui șofer

118

Calvarul din traficul bucureştean nu mai surprinde pe nimeni, însă uneori şi cei mai experimentaţi actori ai acestor scene zilnice, poliţiştii, sunt depăşiţi. O secvenţă filmată ieri de un şofer şi trimisă de un telespectator Digi 24 surprinde un astfel moment.

Acţiunea se întâmplă în intersecţia de la Piaţa Unirii. Maşini bară la bară, şoseaua sugrumată de lucrări la reţeaua de utilităţi, un polițist încearcă să aerisească un pic traficul, iar un şofer, posesor de maşină mare şi scumpă se grăbeşte, pe interzis, pe trecere de pietoni şi pe sub ochii poliţistului.

Agentul îl chestionează siderat, fără succes, iar şoferul, deloc impresionat, îşi continuă drumul.

Reacţia poliţistului nu necesită niciun comentariu – cascheta pe ceafă şi o cruce aruncată, a deznădejde, peste piept.

Sursa: digi24.ro