Campionat de minifotbal în memoria fostului nostru coleg, jurnalistul Gelu Ghera

596

La mijlocul acestei luni, localitatea Slatina Timiş a găzduit o nouă ediţie a Cupei Gelu Ghera la minifotbal, competiţie ce poartă numele, colegului nostru de la Radio Reșița, cunoscutul jurnalist sportiv plecat prea devreme la cele veşnice.

Cea de-a șasea ediție a Cupei Gelu Ghera la minifotbal a aliniat în acest an opt echipe la start. Competiția a fost câştigată de echipa Ilova I, care a dispus în finală de formaţia Rumânii I cu scorul de 2-0.

Au fost acordate premii în bani primelor trei clasate, iar câștigătoarea competiției a primit și un rând de echipament sportiv.

”Noi organizăm în fiecare an această competiție, dar începând cu anul 2011 i-am dat un caracter mai aparte, în memoria regretatului jurnalist Gelu Ghera”, a spus primarul din Slatina Timiș Gheorghe Roma.

Ne aducem aminte de parcă ar fi fost ieri, chiar dacă au trecut 7 ani de la trecerea în nefiinţă. Eram în redacţie, ne pregăteam de ştiri când Vali Popovici, pe atunci colaborator Radio România Reşiţa a sunat să anunţe că pe drumul care leagă Reşiţa de Caransebeş a avut loc un accident. Nu bănuiam nicio clipă că cel care se afla la volan era colegul nostru Gelu Ghera. Câteva minute mai târziu aveam să aflăm tragica veste că şoferul unui tir a intrat pe contrasens şi a lovit maşina în care se afla Gelu Ghera, aruncând-o în râpă.

Ce a urmat este greu de de scris în cuvinte, dar cu siguranţă nu vom uita niciodată acea zi şi nici pe cel ce a fost Gelu Ghera.