[AUDIO] Noi suntem acolo unde oamenii sunt fericiţi sau au nevoie de fericire

80

Motto: „Ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?” Cicero     

 

Povestea noastră de 20 de ani continuă cu voi,  împreună într-un miraj al gândurilor pe frecvenţa 105,6 fm. După terminarea celor 3 zile dedicate aniversării postului nostru, ecourile se plămădesc cu sensibilitatea mulţumirii în amintiri care întrupează cele două decenii.

Prezenţi în Parcul Tricolorului sau alături pe calea undelor, fiecare ascultător fidel s-a bucurat de mesajele muzicale transmise de invitaţii noştri, fie că au fost pe ritmuri de muzică populară, sau pe ritmuri de muzică tânără ca ale celor de la Adi Cristescu Band şi Phaser, consacrate ca cele ale trupelor Direcţia 5 sau Pact, până la urmă toate au înserat o lacrimă de emoţie şi  au scris portativul celor 20 de ani Radio România Reşiţa !

Echipa radioului reşiţean a înţeles că răsplata oricărui lucru bine făcut este întotdeauna o sarcină în plus, iar în slujba acestei noi sarcini stă devotamentul şi recunoştinţa faţă de profesie şi ascultători.

Radioul este o poveste de „magie” și are acel devotament,  acea putere care te face să muţi munţii din loc. E jocul de-a lumea al unui copil care descoperă viaţa, aruncă în luptă binele şi răul, şi la final lasă deoparte „instrumentele” magiei şi devine „Om Mare”.

În deschiderea formaţiei de suflet a Radio România Reşiţa, Direcţia 5, pe scenă a urcat să întreţină atmosfera de sărbătoare Adi Cristescu Band, un tânăr interpret, compozitor şi producător care a demonstrat publicului că ştie să facă spectacol. Spiritul său creativ neobosit l-a ghidat către lumea fascinantă a filmului, compunând muzica pentru scurt şi lung metraje realizate de regizori celebri. Fondator al trupei Korekt, a devenit cunoscut odată cu lansarea hitului „Doar o clipă” într-o colaborare cu Andra.

Adi Cristescu a transmis un mesaj emoţionant ascultătorilor Radio Reşiţa:

 _MG_4727

 

„Vă iubesc şi vă mulţumesc mult că staţi pe frecvenţă şi că ascultaţi muzica de la Radio Reşiţa, implicit şi piesele mele. Rămâneţi pe frecvenţă şi sper să ne întâlnim cât mai des la astfel de evenimente”.

 

 

Trupa Direcţia 5,  care a fermecat inimile a milioane de români,  a oferit un concert de nota 20 ascultătorilor Radio România Reşiţa la împlinirea celor două decenii în slujba bănăţenilor, oriunde s-ar găsi aceştia.

 

Liderul trupei, Marian Ionescu a fost mulţumit că a putut aduce fericire miilor de fani:

 

    „A fost un concert foarte frumos, o seară superbă şi le mulţumim pentru prezenţa la concert, iar vouă, Radio Reşiţa, pentru invitaţie. Am fost cu voi şi la împlinirea 10, 18 şi, iată 20 de ani. Noi suntem acolo unde oamenii sunt fericiţi sau au nevoie de fericire. În toamnă vom scoate un single nou şi îl vom lansa tot la voi”.

 

A lucra profesionist e un lucru bun, dar a lucra profesionist împreună cu prietenii e perfect, pentru că ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi ?      

Ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni? Cu Radio Reșița clipele frumoase de azi sunt amintirile frumoase de mâine de 20 de ani şi pentru următorii 20 de ani, plus alţi şi alţi  ani !

 

 

Epilog: „ Profesionalismul înseamnă să ştii cum să faci, când să faci şi să faci”.              Frank Tyger

 

 

Echipa Radio România Reşiţa