Râurile din Munţii Ţarcu salvate de la distrugere de un aviz expirat emis de Apele Române şi identificat la timp de Garda Naţională de Mediu Caraş-Severin.
Demararea lucrărilor la cele 3 microhidrocentrale de pe Bistra şi Valea Lupului, din extravilanul localităţii Bucova, au fost astfel sistate, spune comisarul şef Gheorghe Muntean. Faţă de locuitorii din Prigor, unde întregul sat s-a opus construirii de MHC-uri pe Nera, cei din composesoratul Băuţari au concesionat zona destinată amenajării acestora pentru o perioadă de 49 de ani şi nu şi-au dat seama de realitatea distrugerilor care ar fi urmat atunci când excavatoarele şi buldozerele ar fi început să distrugă, spun voluntarii GEC Nera.
Vă reamintim că, ONG-urile de mediu au obţinut în instanţă anularea acordurile de mediu pentru proiectele de amenajare a microhidrocentralor din Munţii Ţarcu, respectiv de pe râurile Bistra Mărului, Şucu şi Olteana încă din luna august a anului trecut. Acum Apele Române şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin trebuie să reexamineze fondul motivelor pentru care în trecut s-au emis avizele/ acordurile în cazul MHC-urilor de pe Valea Bistrei şi Valea Lupului deoarece între timp optica Ministerului Mediului în legătură cu construirea de acestora pe râurile de munte s-a schimbat. (Hardy Cvoica)
Sursa foto: blastingnews.ro