[VIDEO] Legenda din bazin! Carmen Bunaciu, prima medaliată mondială la nataţie din România

Carmen Bunaciu s-a născut în 1961 și a început înotul la 7 ani, la Sibiu, acolo unde s-a și născut, în urma unei selecţii făcuta la Şcoala Generală nr.1

La 13 ani, Carmen Bunaciu a plecat singură la Bucureşti, la clubul Dinamo și un an mai târziu câştiga primul titlu la Balcaniada pentru seniori.

Apogeul avea să vină odată cu titlurile de campioană mondială universitară şi, mai ales, cu bronzul mondial de la Guayaquil, din 1982, prima medalie din istoria înotului românesc la un Campionat Mondial.

A reuşit în cariera sportivă să cucerească mai bine de 270 de medalii, interne şi internaţionale dar prima clasare pe podium i-a adus o diplomă  pentru locul III ocupat la 50 metri bras la debutul competiţional de la „ Cupa Speranţelor” desfăşurată la Ploieşti, la un an după începerea înotului.

Cea mai dragă medalie îi este însă cea de la Campionatele Mondiale desfăşurate în 1982 la Guayaquil, în îndepărtatul Ecuador, când delegația României a ratat plecarea la timp spre concurs, fiind întoarsă de la aeroport, pentru că nu făcuse un vaccin absolut necesar pentru deplasarea în acea ţară, cel contra febrei galbene.

Mai multe informații AICI.

De același autor

Related Articles