Cum se toacă banii românește

De-a lungul ultimilor 100 de ani, omenirea a evoluat în mare parte datorită invențiilor și descoperirilor științifice. De la motorul cu ardere internă la calculator, de la topirea metalelor la sateliții geospațiali ori la călătoriile până la lună și înapoi. Ultima descoperire aparține României și este o invenție ce nu mai există în lumea asta mare. Din păcate nu știm cine este inventatorul și nici nu știm dacă își poate breveta descoperirea. Ea se numește simplu, mașină de tocat banii românilor. De fapt nu e o mașină ci o companie, dar se pricepe să toace banii mult mai bine decât o femeie.

De la inființare și până acum, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, celebrul CNADNR, nu a reprezentat decât o instituție ce a tocat banii românilor pe proiecte ce cu greu au avut o finalizare. Cele mai mari realizări sunt o mulțime de studii de fezabilitate, prefezabilitate, care una peste alta nu s-au dovedit deloc…fezabile.

Putem număra pe degetele de la o mână numărul autostrăzilor din țara noastră, dar din nefericire acestea nu prea au finalitate. Adică după ce că încep de nicăieri și se termină doi, trei kilometrii mai încolo, mai sunt și închise pe motiv de lucrare proastă. S-au schimbat directori, s-au perindat miniștri, s-au făcut și refăcut calculele, iar rezultatul este același. În locul reparațiilor mult așteptate, ori al tronsoanelor noi date în exploatare, asistăm neputincioși la incompetența unui întreg sistem în materie de drumuri.

Mai nou, tronsonul de autostradă cu probleme, Deva-Sibiu, se vrea închis și reconstruit. Pe bune? Cine zice? Păi cine zice să plătească. Să plătească și reconstrucția lui și întârzierile și tot ceea ce a însemnat risipă de bani publici pe niște lucrări foarte proaste calitativ sau chiar inexistente.

Cu toate acestea, tare cred că din patriotism pentru invenția asta românească nimeni nu va plăti nimic. Poate cu excepția fraierului de participant la trafic, obligat să facă 24 de ora cu trenul dintr-un capăt în altul al țării și doar 20 la volanul mașinii. Asta da…competență, în țara lucrului bine făcut.

Dan Agache

Sursă foto: blog.autovit.ro

Cele mai citite

Related Articles