[AUDIO] România trebuie să învingă neapărat Albania pentru a ajunge în optimi. Calculele calificării în faza superioară

România a terminat la egalitate, aseară, 1-1, meciul al doilea din grupa A de la EURO 2016, disputat împotriva Elveției. România a deschis scorul din penalty în minutul 18, prin Bogdan Stancu, după ce Chipciu a fost faultat în careu. În repriza a doua a egalat Mehmedi, printr-un șut imparabil. Naționala de fotbal a României “a reușit din nou o prestație entuziasmantă”, scrie AFP. În fața Elveției, Românii “au presat mai puțin ca împotriva Franței, dar au reușit din nou o prestație entuziasmantă, mai ales prin căpitanul lor, Vlad Chiricheș, care a făcut minuni în apărare, și extrema Gabriel Torje, foarte activ pe flancul drept”. Au fost două reprize diferite ale tricolorilor, după cum afirmă selecționerul Anghel Iordănescu:

sursa audio: protv

Grație punctului obținut ieri, calificarea nu este pierdută pentru români, cu condiția să aibă o evoluție bună în ultimul meci din faza grupelor, contra Albaniei, duminică 19 iunie, la Lyon., de la ora 22.00. Franța este prima echipă calificată în optimile de finală ale EURO 2016 la fotbal, după ce a învins Albania cu scorul de 2-0, aseară, la Marsilia, în Grupa A.

Pentru a termina pe locul 2 și a fi siguri că merg în optimi, tricolorii trebuie să învingă Albania, iar Franța să bată Elveția fie cu 1-0, fie la cel putin 2 goluri diferență.

Pentru calificarea de pe locul 3, este iarăși obligatoriu să învingem Albania. Chiar și cu un egal și 2 puncte am termina pe 3, însă acest lucru nu ne ajută, deoarece în optimi nu se califică toate echipele clasate pe locul 3, ci doar patru din cele șase grupe. Astfel, dacă tot terminăm pe 3, este bine să avem cât mai multe puncte acumulate.

Bogdan Stancu

Atacantul român Bogdan Stancu, autorul golurilor României în partidele cu Franța și Elveția, ambele din penalty, ocupă primul loc în clasamentul golgheterilor de la EURO 2016, cu două reușite, la egalitate cu francezul Dimitri Payet, scrie Agerpres. Stancu (28 de ani) a devenit, cu această ocazie, primul fotbalist din ultimii 16 ani care marchează de două ori din penalty la aceeași ediție a Campionatului European, după spaniolul Mendieta, la EURO 2000.

euro

Astăzi sunt programate două meciuri din grupa C și unul din grupa B.

ORA 16:00, la Lens,Anglia — Țara Galilor

ORA 19:00, la Lyon, Ucraina — Irlanda de Nord și

ORA 22:00 Germania — Polonia (pe Stade de France) .

În meciul din grupa B, după ce fanii celor două echipe ar fi coalizat împotriva celor ruși, în violențele de zilele trecute, presiunea este pe Anglia, care îi întâlnește pentru a 104-a oară pe vecinii galezi. Aceștia nu au câștigat decât de 14 ori. Este o grupă încă deschisă oricărui rezultat în ceea ce privește calificarea în următoarea fază.

Ucraina și Irlanda de Nord încearcă, fiecare, să obțină o primă victorie la acest turneu final. Antrenorul ucrainenilor mizează pe un psihic de oțel al jucătorilor săi, în timp ce selecționerul Irlandei de Nord le cere fotbaliștilor mai multă forță fizică.

În ultimul meci al serii, se confruntă tot două vecine: Germania și Polonia. S-au întâlnit de 20 de ori, iar Polonia nu a câștigat decât o dată, însă în meciurile anterioare de la Euro 2016 ambele echipe au în palmares câte o victorie. Șase dintre jucătorii naționalei Poloniei evoluează la cluburi germane, iar antrenorul Germaniei, i-a avertizat pe campionii mondiali că trebuie să fie atenți la adversari: polonezii au unul dintre cele mai bune contraatacuri din lume, scrie digisport.ro

 

Cele mai citite

Related Articles