Casa de Cultură poate deveni un adevărat pantheon al artelor şi culturii din Reşiţa!

Publicul reşiţean a fost gazda spectacolului de teatru „Pluralul englezesc’’, desfăşurat pe scena Casei de Cultură, al căror protagonişti au fost mari actori ai scenei româneşti, care şi-au exprimat admiraţia pentru oraşul nostru şi au apreciat iniţiativa directorului Marian Apostol de-a promova în oraşul de pe Bârzava cultura în cele mai adevărate manifestări ale sale. Radio România Reşiţa sprijină demersurile care susţin valorile culturale şi vă propune să aflăm de la directorul Casei de Cultură, programul următoarelor evenimente, dar să cunoaştem şi povestea omului Marian Apostol.
Să nu uităm de rolul educativ al teatrului niciodată au susținut protagoniștii spectacolului “Pluralul englezesc”.
Ce ROL are teatrul, în viaţa Cetăţii, astăzi?
Există o sintagmă care spune că teatrul este arta vieţii! Pe de altă parte Cetatea reprezintă o scenă pe care fiecare dintre noi jucăm câte un rol important, iar în funcţie de cum îl jucăm dăm valoare adăugată cetăţii…sau nu, ne apropiem de sublim sau cădem în derizoriu! O cetate fără teatru, fără actori, fără rolurile acestora, fără spectatori, este o cetate fără viaţa, şi de aceea aş spune că pentru viaţa cetăţii teatrul reprezintă mai mult decat o artă! El este chiar esenţa vieţii!
Eugen Ionesco spunea că „nu mă duc la teatru ca să primesc răspunsuri la întrebările mele, ci ca să-mi pun noi întrebări“. Putem concluziona deci că teatrul este o formă de comunicare cu noi înşine, este, în acelaşi timp, un mijloc de antrenare a spiritului!
Sunteți, printre altele, un” Măturător de praf de stele”-angajat să lase asupra memoriei colective doar praful ce împodobește stelele.
Da!  Sunt vagabondul vieţii mele, măturător de praf de stele, ziceau actorii fără de cusur, Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache! Şi, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi rătăceşte prin propria viaţă căutându-şi rostul! Iar dacă reuşim să introducem în memoria colectivă o cât mai largă paletă a visurilor şi speranţelor noastre, concentrate sub forma unor pulberi strălucitoare, înseamnă că nu am trăit degeaba…că ne-am găsit rostul!
Ştiu că este greu să vinzi cultura. Ce vă determină să rezistați?
Cultura autentică este scumpă şi de aceea greu, dar nu imposibil, de produs şi vândut! Produsele culturale de calitate îndoielnică sunt ceva mai accesibile numai că ele pervertesc gusturile! Revenind la teatru aş putea spune că există tendinţa de a se rescrie, în general de către regizorii mai tineri, adevărate capodopere ale dramaturgiei! Nu spun că este neapărat rău, spun doar că riscul de a strica un lucru bine făcut este foarte mare! Operele unor titani ai dramaturgiei, precum Shakespeare, Cehov sau Ibsen trebuie prezentate publicului în forma lor originală! Ele nu vor muri niciodată şi nici lipsa de spectatori nu vor duce! Tendinţa către minimalizare are unele efecte pozitive dar, dacă nu este corect administrată, poate produce şi efecte foarte dăunătoare în relaţia dintre producătorul de cultură şi consumator! Cel din urmă se simte înşelat, iar odată pierdut va fi foarte greu de recuperat! Ideea că publicul cere lucruri uşoare, superficiale chiar, este greşită şi jignitoare în acelaşi timp! În spatele ei se ascunde incapacitatea de a produce valori culturale autentice! Citeam undeva o declaraţie a lui Dorel Vişan care spunea că „publicul nu cere nimic ni-ciodată, publicul găseşte. Şi a¬tunci trebuie să găsească ceea ce îl luminează, şi nu ceea ce îl întunecă.” Aceasta cred că trebuie să fie una din principalele ţinte ale fiecărui proiect teatral, iar energia necesară rezistenţei, în încercarea de a vinde astfel de produse, este generată de lumina din ochii şi sufletul celor ce încă mai vin la teatru!
Ați avut momente când ați crezut că nu mai rezistați?
Am avut momente de dezamagire! Dar in acele momente m-am gandit ca trebuie sa schimb modul de promovare, oferta culturala, atitudinea, m-am gandit ca trebuie sa fac orice pentru a trezi interesul oamenilor, pentru a rezista!
Publicul reșițean este accesibil?
Poate că şi din cauza unei puteri de cumpărare scăzute, publicul reşiţean este destul de greu de adus în sala de teatru, dar odată adus se comportă ireproşabil! Şi acest lucru l-au văzut şi remarcat toţi marii actori care au urcat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa!
Dificultățile financiare ale orașului, ale reșitenilor determină un anume autism cultural?
Autism, cred că este prea mult spus! Pentru că nu se poate vorbi despre o rupere definitivă a legăturilor cu activităţile culturale! Oamenii nu trăiesc doar în spaţiu strâmt al existenţei lor interioare, ci doresc să evadeze în lumea exterioară, să relaţioneze cu prietenii, să-şi încarce mintea şi sufletul cu energia pozitivă generată de „frumos”! Da, lipsa banilor reprezintă o problemă! Dar exista totuşi, în fiecare om, nişte resorturi interioare care dacă sunt atinse, această problema este depaşită!
Ce spectacole aveți în agendă în perioada imediat următoare?
Îmi doresc mult să-i aduc pe Marius Manole şi Alexander Bălănescu cu piesa „Însemnările unui nebun”, un spectacol dupa o piesă a lui de N.V.Gogol. Apoi, am ceva discuţii, nefinalizate încă, cu privire la piesa „Ultimul Don Juan”, de la Teatrul Nottara, în care îi putem vedea şi aplauda pe actorii Constantin Cotimanis, Victoria Cociaş, Luminiţa Erga şi Raluca Gheorghiu care vor da naştere pe scenă personajelor create de Neil Simon. Deasemenea mi-am propus, am avut şi câteva discuţii în acest sens, să aduc la Reşiţa spectacolul „Oscar şi Tanti Roz”, de la Teatrul Bulandra, unde îi putem vedea pe Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru, Cristina Cassian, dramatizarea şi regia: Chris Simion.
Am mai purtat câteva discuţii, pe care o să le reluăm în curând, cu Armand Calotă pentru realizarea, sub egida Casei de Cultură a Sindicatelor, a unui proiect teatral pe care apoi sş-l distribuim prin intermediul Caselor de Cultură din ţară!
Cu siguranţă că în perioada manifestărilor culturale „Reşiţa în 10 dimensiuni” vom mai aduce şi câteva spectacole pentru copii! Încă nu ne-am orientat spre ceva anume dar avem câteva propuneri atât de la teatrul Excelsior, cât şi de la Ţăndărică!
Vă mai amintiți primul spectacol de teatru pe care l-ați văzut?
N-am să-l uit niciodată! Era prima mea prezenţă într-o sală de teatru! Antigona lui Sofocle, la Teatrul Naţional din Craiova! Era în 1976, când eu aveam 15 ani, iar din acel moment, cât timp am fost elevul unui liceu din Craiova, puţine au fost premierele la care nu am fost prezent!
Dar prima carte?
Greu de spus! Am început cu poveştile copilăriei, am continuat cu Legendele Olimpului, operele lui Jules Verne, etc!
Ulterior, neavând bani pentru cumpărat cărţi, am făcut din Biblioteca Judeţeană Craiova unul din locurile dragi mie! Acolo citeam cam tot ce-mi pica în mână într-un amestec extrem de diversificat şi cu siguranţă, din acestă cauză, unele etape necesare pentru dezvoltarea armonioasă a intelectului unui copil, adolescent, au fost sărite iar pe altele le-am consumat poate prea devreme sau…ceva mai târziu!
Poezie sau proză?
Consider poezia ca find cea mai concentrată expresie a literaturii! Îmi place foarte mult Eminescu, Nichita, Minulescu, Esenin, Baudelaire, etc. Dar….prefer proza!
Jazz sau rock?
Clar…jazz!
Ce anume aveți și nu v-ați dori?
Tensiune arterială oscilantă!  Sau…trecând de la viaţa privată la cea profesională, aş spune că am de administrat o Casă de Cultură cu foarte multe probleme! Mi-aş dori să dispară problemele! Dar…pentru că nu vor dispărea foarte uşor va trebuii să mă consolez cu ideea că trebuie să administrez mai departe, cât timp va fi posibil, atât problemele casei de cultură cât şi problema tensiunii arteriale!
Ce nu aveți și v-ați dori?
Un nepot, măcar unul! Mă rog de fiica mea şi de fiul meu să mă ajute, dar se pare că încă nu a venit timpul!  Pe de altă parte mi-aş dori să am banii necesari la Casa de Cultură pentru a oferi reşiţenilor sala de spectacole pe care aceştia o meritş! Ştiu că nu o să-i am! De aceea îmi doresc măcar şansa de a avea în administraţia locală partenerul care să înţeleagă ca sală de spectacole de la Casa de Cultură este un bun al Reşiţei, iar spectacolele ce se desfăşoară acolo sunt pentru reşiţeni, motiv suficient pentru a găsi o soluţie de reabiltare, situaţie în care acest edificiu poate deveni un adevărat pantheon al artelor şi culturii din Reşiţa!
Ce are poporul român și nu ar trebui să aibă?
Disponibilitate excesivă la a se lăsa manipulat, şi cu siguranţă…..prea multă energie consumată neconstructiv, în dispute politice sterile!

Ce nu are și ar trebui să aibă?
Jignim foarte ușor și distrugem la fel de ușor, fără regrete, tot ceea ce construim cu greu, dar mai ales ceea ce construiesc alții! Deci…aș putea spune că ne lipsește respectul pentru propria istorie, pentru propriile valori! Apoi…ne lipsește măsura echilibrului, în vorbe și mai ales…în fapte! Cred că în prezența acesteia multe din problemele pe care le avem acum nu ar mai exista!
Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieși cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste și de aceea lumea nu le iubește?
Libertatea trebuie descoperită prima oară în interior, apoi extinsă în exterior. Deci…superior sau de rând, un om care nu exersează cele două forme de manifestare ale libertății…nu este pe deplin liber! Unul din principiile libertății spune că libertatea unui om se sfârșește acolo unde începe libertatea altuia! Înțelegem din acest principiu că libertatea nu este proprietate a unui individ izolat, care poate opta în mod individual pentru orice plăcere sau lux fără să-i pese de nevoile sau sentimentele altor oameni. Acționând altfel ne îndepărteam de principiile libertății, plasându-ne în zona anarhiei! Doar întâlnirea cu un spirit anarhic și riscul de a fi încălcată libertatea poate justifica ieșirea cu bâta în drum, pentru că dacă ne este dragă libertatea atunci suntem obligați să o apărăm, atât pe a noastră cât și pe a celorlalți! Despre adevăr se spune că este cel care simplifică lucrurile, nu cel care creează haosul! De aceia adevărul, trist sau nu, trebuie respectat și asumat chiar și în momentele în care…nu-l putem iubi deoarece nu ne avantajează! De altfel, chiar și Aristotel spunea că „ Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi e adevărul.” Deci…nu vorbea despre iubire!

Patriotismul nu este o izbucnire de emoție scurtă, ci o iubire de o viață, trăită ca o datorie, pentru că face parte dintre cei care au înțeles că ceea ce lăsăm în urma noastră este o carte de onoare, în care ne iscălim cu faptele noastre. Cum definiți astăzi patriotismul?
Noţiunea de patriotism s-a demonetizat astăzi printr-o falsă și mult exagerată folosinţă. Patriotism înseamnă să-ți iubești țara și poporul, nu să urăști alte țări și alte popoare! Este un sentiment plin de noblețe care te face să fii mai bun, mai întelegător, mai tolerant! Te face să vrei ca prin tot ceea ce faci țara ta să fie una puternică și respectată! Patriotismul te face să simți nevoia de a apăra valorile țării tale ori de câte ori acestea sunt puse în pericol! A fi patriot înseamnă să-ți faci munca cu pasiune și pricepere, să participi la viața cetății, să-ți cinstești eroii, să-ți respecți bătrânii și să–ți îngrijești copiii! Patriotismul nu are nevoie de declarații sforăitoare, ci de fapte! Fapte mari…sau mici! Nu contează! Contează doar că fiecare dintre acestea să aducă valoare adăugată la zestrea acestui popor!
Suntem Robinsoni cu insula în suflet. Cine locuiește pe insula domniei voastre?
Off! Insula din sufletul meu, din fericire pentru mine, nu este pustie! Încap în ea toți cei dragi mie…și mai rămâne ceva loc! În funcție de voința lor, unii intră alții o părăsesc, dar ea rămâne permanent deschisă pentru orice naufragiat care știe să-i respecte regulile.
Un gând pentru Radio Reșița și ascultătorii săi?

Vă doresc viață lungă, audiențe maxime, personal mulțumit, ascultători fideli și fericiți!

Anca Bica Bălălău