Simona Halep, după calificarea în optimile Roland Garros: “Am fost prea nervoasă”

Simona Halep s-a calificat pentru a doua oară în carieră în optimi la Roland Garros după victoria în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-3, contra revelaţiei japoneze Naomi Osaka.

A şasea jucătoare a lumii a avut numai cuvinte de laudă la final la adresa niponei aflată pe locul 101 WTA, ajunsă în turul 3 în ambele turnee de Grand Slam jucate în acest an.

“A fost un meci greu. E tânără, joacă un tenis fără nicio emoţie. Este destul de agresivă, iar eu am fost prea nervoasă. Mă bucur că am câştigat totuşi”, a declarat Simona Halep, la Eurosport.

Halep a reuşit mai puţine puncte câştigătoare decât adversara sa, 23 faţă de 26, însă Osaka a greşit mult mai mult neforţat, 38 de erori, faţă de 22 românca.

Sportiva noastră a condus în prima manşă cu 4-2, însă în cele din urmă adversara sa a câştigat setul. La scorul de  4-5, 15-30, Simona a făcut o criză de nervi şi a lovit de mai multe ori cu racheta în terenul de joc. Imediat, Halep a fost nevoită să-şi schimbe racheta, însă acest lucru nu i-a adus mai mult noroc: a pierdut setul, 4-6.

Sportiva noastră a fost avertizată de arbitrul de scaun şi va fi amendată de organizatori, informează ziare.com. Suma pe care va trebui să o plătească Simona va fi anunţată ulterior.

Pentru victoria din turul 3, Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 173 000 euro şi 240 de puncte WTA. În optimi, constănţeanca va juca împotriva învingătoarei partidei dintre cehoaica Lucie Safarova şi australianca Samantha Stosur.

Sursa: digisport.ro

Cele mai citite

Related Articles