Merele s-au împiedicat de contestaţii. Elevii primesc fructe la şcoală abia de săptămâna viitoare

Elevii din Caraş-Severin vor beneficia şi în acest an de mere prin programul guvernamental care prevede distribuirea lor gratuită , dar  numai pentru 25 de zile în loc de 88 la câte aveau dreptul, deoarece le vor primi abia de săptămâna viitoare.

În Caraş-Severin sunt peste 21.000 de elevi care vor beneficia de acest program guvernamental.

Procedurile de licitaţie au întârziat programul- spune directorul de comunicare al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Camelia Şuşco. Ea a explicat că în prima zi din luna aprilie, ofertanţilor înscrişi pe liste la licitaţie le-a fost comunicat rezultatul atribuirii contractelor. Rezultatul a fost contestat, iar decizia Consiliului naţional de Soluţionare a Contestatiilor a fost comunicat abia în 9 mai. Contestaţia a fost respinsă şi s-a dispus continuarea procedurii de atribuire, astfel că abia de săptămâna viitoare ar putea începe acest program.

Programul prin care elevii din clasele pregătitoare şi I-VIII din unităţile de învăţământ public şi privat acreditat/autorizat primesc zilnic mere a fost instituit începând cu anul şcolar 2009-2010.

În cursul acestui an şcolar vor beneficia aproximativ 1.750.000 de elevi, conform datelor comunicate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Fondurile UE alocate României pentru acest an şcolar sunt de 6.869.985 euro, iar rata de cofinanţare este de 89%. Măsurile adiacente distribuţiei de fructe sunt eligibile pentru sprijinul financiar al Uniunii Europene şi trebuie să se încadreze valoric în limita a 15% din alocarea finală a fiecărui stat membru. Astfel, bugetul total al programului este de aproximativ 66 milioane lei, din care 31,6 milioane lei provenite din fonduri UE şi 34,4 milioane lei reprezintă co-finanţare publică şi cheltuieli, altele decât cele eligibile.(Daniela Tudor)

 

Cele mai citite

Related Articles