De atâtea ori printre cei mai buni, dar niciodată primii… În anii anteriori, Universitatea Craiova și Dinamo ajunseseră departe. Dar noi, românii, suntem obișnuiți să ne oprim la un moment dat. Sau să fim opriți, pentru că mereu se întâmplă câte ceva. Arbitrii, ghinionul, moralul, bara transversală sau golurile anulate pe nedrept…Și în acea seară de 7 mai 1986 cei mai mulți dintre noi eram convinși că visul cel frumos se va încheia la Sevilla. Da, Steaua București răzbise până în finala Cupei Campionilor Europeni, le demolase pe Vejle Boldklub și pe Honved Budapesta, eliminase fără să primească gol echipa Kuusysi Lahti, o strivise literalmente pe Anderlecht într-un meci fabulos de pe stadionul Ghencea… Dar acum vorbim despre FC Barcelona.
Vorbim despre 70 000 de suporteri spanioli și despre Berndt Schuster, îngerul blond care nu ratează niciodată. Despre Steve Archibald, neiertătorul glonț scoțian și despre Jose Ramon Alexanko, coloana vertebrală a naționalei iberice.
Noi nu avem aceste avantaje. Avem doar niște băieți minunați, cu gânduri tricolore: Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu, Balint, Bălan, Boloni și Majearu; Lăcătuș și Pițurcă, Emerich Jenei, Iordănescu…și, bineînțeles pe Duckadam, cel care ne povestește despre acele momente unice din istoria fotbalului românesc.
Citește mai multe aici.
